Florentina Savu

SUFLETUL MEU
Florentina Savu

Sufletul meu se desface
În flori de piersic.
Prin fiecare respirație
Parfumul lor îmi intră în sânge,
Florile încep să plutească
Pe râurile care îmi străbat trupul
Cu străluciri de infinită iubire…

Sufletul meu este un copac
Pe care stau agățate vise
Care cântă precum păsărelele
Abia întoarse din țările calde.
Prin tăcerea nopților mele
Se aud triluri care
Mă înduioșează până la lacrimi…

Sufletul meu este o peșteră
În care se adăpostesc
Visuri nemaivăzute
Și nemaiîntâlnite,
Le iau la dans și împreună cu ele
Încing o horă a iubirii
Nerostită vreodată…

Sufletul meu este un munte
Pe care mi-am ridicat sentimentele
Pentru a fi cât mai aproape
De Dumnezeu,
Pentru a fi cât mai aproape
De bolta-nstelată ori poate-nsorită…

Sufletul meu este o câmpie lină
Și verde smarald.
Miroase a fân și a pâine coaptă,
A pădure și a ape albastre,
A viață secretă
Trăită pe un piedestal al durerii….

Sufletul meu e chiar o durere-nflorită,
E un pom cu roade alese
Din care eu mă hrănesc mai mereu.
Frunzele lui se numesc iluzii
Iar roadele doruri.
Din frunzele sale fac ceai
Iar din roadele albastre, dulceață
În timp ce timpul mă trece
Invidiindu-mi hrana ciudată…

Sufletul meu este un vin nobil
Pe care nimeni
Nu l-a gustat niciodată.
A stat în sinele-i învechindu-se
Și devenind tot mai scump.
Când sinele se va deschide,
Aroma lui va inunda gura lacomă
A timpului care, cu certitudine
Se va îmbăta și mă va clătina
Precum vântul un ram
Ducându-mă cu puterea
Și cu noblețea lui
Către veșnicie și către iubire…

Sufletul meu, trebuie să știți,
Dragi prieteni,
Este cu adevărat un suflet rar!

Director editorial: Camelia Corina Boț