Cuvânt zăvorât
Mi-am zăvorât cuvântul într-o frunză
Să poarte-n seva-i ce nu pot vorbi,
Să îl picteze pe pământul pânză
S-apară atunci când eu nu voi mai fi
Mi-am tot ascuns privirea-ntr-o lentilă
Să nu las raza ochiului să nimicească,
De mă lovesc de lumea mercantilă
Nici sufletul nu-l las să mai vorbească
De mă lovesc de norii cu furtună
Mă curăț prin durerea ce-o petrec,
Sperând că va veni și vremea bună
În care din tristeți să mai înec
Sperând că ploaia va spăla noroiul
Ce curge azi pe străzi și nu-l vedem,
Din ochii lumii curățând gunoiul
De care triste, lacrimile gem
Sperând că luna v-a-nțelege în final
Că soarele-i mai bun de la distanță
Lăsându-și în maree, val cu val
Un strop din ceea ce numim speranță
Și-mi zăvorăsc cuvântu-n firul ierbii
Să-l țină toată vara înverzit
Iar dacă-l vor fura din rouă cerbii
Sunt liberă, sunt mută, în sfârșit…
Redactor: Florentina Savu
Director editorial: Camelia Corina Boț
Zbor spre înălțimi 