Marilena Răghinaru

Reverie

Cândva, demult, pe geana unui gând,
Am poposit și m-am trezit plângând.
Nu pricepeam al dragostei suspin,
Doar căutam, absurd, un nou cămin.

În zale de tăcere eram prinsă,
Răceala pătrundea prin haina-mi ninsă.
Voiam s-ascult, din cer, o simfonie,
Să mă îmbăt de-o dulce reverie.

Eram pierdută pe cărări abrupte,
Plângeam spre flori, de vânturi aspre rupte,
Fulgii cădeau pe mine în neștire
Dar tot visam să te-ntâlnesc, Iubire!

Redactor: Florentina Savu

Director editorial: Camelia Corina Boț

Lasă un comentariu