Florentina Savu

RAI ȘI IAD
Florentina Savu Cel puțin teoretic toată lumea are o idee în ceea ce privește semnificația acestor două cuvinte...

Totuși Raiul nu este doar în cer, așa cum am fi tentați să credem, iar Iadul nu există doar în întunecimea pământului…
Fiecare om poartă în sine atât Rai cât și Iad, adică atât Iubire cât și Ură, atât Adevăr cât și Minciună, nimeni nu este perfect, nimeni nu este fără de păcat, în afară de Dumnezeu.
Și, dacă vorbim despre Rai, în el vedem absolutul, perfecțiunea, Iubirea pură pe care, totalmente, nu le posedă niciun muritor.
Eu gândesc că Iubirea este o geometrie a simțurilor, o matematică destul de complicată și complexă, o formulă algebrică greu de descifrat și de stăpânit.
Trebuie să te ducă mintea să socotești, să aduni și să scazi, să împarți și să înmulțești, să obții un rezultat fără rest care să găsească armonie și corespondent în sufletul tău.
Iubirea este o chimie a două inimi, este acea formulă magică pe care ai putea-o împărtăși și altora însă numai după ce ai descoperit în laboratorul său elementele potrivite…
Cuvintele tale sunt livadă de flori, curcubeu peste cerul de gânduri, mireasmă și mers nuntit spre o stație a viitorului visat.
Literele din aceste cuvinte stau împrăștiate pe un portativ al inimii, ele devenind sunete care se lipesc de suflet precum marca de scrisoare…
Iubirea este culoare și parfum, este acel „alter ego” sublim fără de care viața nu ar avea niciun farmec.
Fără Iubire, viața ar fi pustie exact ca un deșert, lipsită de culoare și de gust, ar fi fadă, un pom lipsit de roade, o pedeapsă, mai mult, mai puțin ori deloc meritată…
Dacă totuși reușești să găsești acea formulă magică visată, zâmbetul îți înflorește pe portativul acelui ABC de cuvinte, sunetul se transformă în cânt, în izvor de ape limpezi, de râuri vijelioase, de lavă incandescentă care urcă spre inimă și spre creier cu fulgere și trăsnete, cu avalanșă de cascadă sau de zăpezi nemiloase…
Vezi cu ochii minții, pipăi cu gândurile, cu fiecare celulă a corpului tău realitatea, evidentă ori nu și, dacă reușești s-o prinzi în palme, faci din ele un pumn puternic și o ții prizonieră acolo, în adâncitura sa, ca pe o neprețuită comoară…
Iubirea este un puzzle complicat încât dacă o piesă lipsește toată construcția este compromisă, stă în așteptare gata să se năruie, dacă mintea se lasă păgubașă și nu face efortul de a afla acea piesă rătăcită.
Flacăra Iubirii există în fiecare dintre noi dar adesea fitilul său fumegă și e nevoie de puțin oxigen pentru a o ațâța, pentru a o transforma într-o vâlvătaie precum flacăra olimpică…
Iubirea este acea haină pe care dacă o îmbraci, chiar și numai de probă, trebuie să ți se muleze perfect pe fire…
Dacă mărimea nu este cea potrivită personalității tale vei umbla lălâu și dezlânat, vei rătăci aiurea fără ca cineva să te ia în seamă!
Existând Iubire există desigur și Adevăr. Între aceste două noțiuni simbioza e obligatorie. Dacă Adevărul se pierde pe parcurs atunci se impune necesitatea de a-i da replica celui mincinos, de a transforma Adevărul într-un Bici cu care să șfichiuiești fără milă acel „alter ego” ațipit.
În cazul că nu-l poți trezi înseamnă că somnul său este profund, ca un somn de moarte peste care trebuie să faci cruce și să treci mai departe, fără regrete, îndreptându-te spre o altă ușă care ți se deschide în față cu condiția să-ți dorești să o vezi.
Este foarte important să-ți menții vederea trează și să fii conștient în permanență că atunci când o ușă se închide o alta se deschide…
Privește dincolo de invizibilul ei, încrederea în propriul eu este vitală!
Dacă aceasta îți lipsește riști să cobori în acel nedorit Iad de suferință și răzbunare, de ură ori nepăsare, dându-te pe mâna Diavolului fără să lupți, fără să opui vreun pic de rezistență…
Iadul din tine va ieși la suprafață, diavol cu gheare ascuțite, cu gura ca de balaur, cu ochii injectați de răutate, cu nasul coroiat, fremătând de dorințe ucigătoare…
Nu lăsa omule, Iadul să te stăpânească, să te cotropească, să te robească!
Prinde-l de gât cu forță și dă cu el de pământ și de pereți, sparge-l, împrăștie-l în pustiu!
Transformă-te într-o cetate cu poduri suspendate, o cetate în care să nu poată pătrunde nicicând urâtul și răul, Iadul!
Lasă podurile să coboare numai atunci când simți că ești pregătit pentru Iubire, pentru o nouă Iubire, numai atunci când vei putea vedea cu ochii minții acea ușă invizibilă în fața căreia, deslușind-o, Iubirea crește, și tot crește, ca o apă fermecată, transformându-se în mare sau în ocean, într-un Eden adevărat!
Păstrează echilibrul Iubirii, nimeni nu e perfect dar orice zbor presupune efort…
Doar proștii acceptă înfrângerea și căderea, doar proștii renunță la Rai și se lasă aleși de Iad ori ei înșiși aleg acest iad nenorocit!

Director editorial: Camelia Corina Boț