Copaci sălbatici
Copacii sălbatici mă cheamă-n pământ
Și simt cum lumina-mi coboară pe frunte
Aici nu-i nici noapte, nici zi, nici mormânt
Sunt liniști ciudate și vise mărunte
Aș vrea să învăț cum pe moarte călcând
Păcate adânci își cerșesc izbăvirea
Sub pleoape de plumb lăcrimez vindecând
Durerea să știu ce înseamnă iubirea
În zile, în nopți, cu tristeți fără rost
Cu bine și rău cu măriri și constrângeri
Belșug strălucind la o masă de post
Un ultim festin din poruncă de îngeri
Cu răni fără leac pe a cerului zare
În vise din care te-ntorci condamnat
M-aplec spre odihnă cerșind îndurare
Copacilor mei, pe-al pământului pat
Prăpastia mare sub stele de dolii
De ei mă desparte prin umbre în vânt
Și umblu desculță călcând pe orgolii
Dând viață silabei din primul cuvânt
În suflet mai arde o candelă veche
Și trupul mi-e greu ca-pământului jale
Un glas înăsprit îmi șoptește-n ureche
,,Vei sta într-o groapă, cu mâinile goale,,
În tihnă păzită de cruci inegale
Redactor: Florentina Savu
Director editorial: Camelia Corina Boț
Zbor spre înălțimi 