DESPRE TEMPERAMENT, CARACTER ȘI PERSONALITATE
Voi cita din memorie ceva, spus de un psiholog, al cărui nume nu-l mai rețin, din păcate, ceva ce mi-a plăcut foarte mult și nu doar că mi-a plăcut, dar împărtășesc aceeași părere și anume: „Copilul nu are personalitate, (așa cum tot spun unii: vai, îi rănești personalitatea…nu poți să-l contrazici ori să-i dai sfaturi privind viitorul său, să-l dirijezi așa cum ar fi indicat și normal s-o faci) ci temperament”.
Ce este temperamentul? Ei bine, „temperamentul este manifestarea rebelului din ființa sa”, pornirea de a se exprima pozitiv ori negativ, fără a avea discernământul necesar, (pentru a face deosebirea) între ceea ce este sau nu este corect în manifestarea sa.
Acest temperament, potrivit spuselor aceluiaș psiholog, „trebuie îmbrăcat în caracter”. Dacă un copil nu are un caracter frumos el poate deveni cu anii un pericol în viața personală și chiar în viața familiei și a societății în care trăiește. Odată, „acest temperament îmbrăcat în caracter” va duce cu siguranță la „formarea personalității”, acea personalitate reală și dorită cu adevărat. Fără caracter nu există personalitate pentru că „personalitatea este produsul finit”, este rezultatul educației, al dirijării copilului într-o direcție corectă și demnă de laudă.
Personalitatea nu este totuna cu sentimentele care-l animă pe copil, bune sau rele, încă din primii ani de viață.
Pentru a forma caractere și personalități, părinții și cadrele didactice trebuie ca ei înșiși să dețină așa ceva și să colaboreze pentru îndeplinirea acestui deziderat.
A încuraja temperamentele rebele nu este nici o scofală. Cum să-l lași pe copil să se scalde în propriile obrăznicii, să-și bată joc de cel de la catedră și să nu poată fi ținut în frâu, pe motiv că-i rănește personalitatea?
Cadrul didactic nu are personalitate? Ce să facă cu ea? S-o înnăbușe? Și când spun „frâu” nu mă refer la metode neortodoxe, la a fi zbir și a aplica pedepse, ci la acea disponibilitate de a te apropia de copil de la primii pași în instituția de învățământ și de a-i modela caracterul prin iubire, prin exemplul personal, prin unele limite foarte clare peste care nu se va trece niciodată.
Ajutorul părinților este capital dar și al unui psiholog atunci când se impune acest lucru.
Până când părinții nu vor ajunge la concluzia că ei înșiși trebuie să se autocenzureze, devenind modele pozitive pentru copiii lor, până când cadrele didactice nu vor ține mereu stacheta sus și nu vor păstra un echilibru între îndrăzneală și obrăznicie, nu se vor obține rezultate bune iar temperamentele se pot manifesta cu și mai mult zgomot, cu și mai multă obrăznicie și toată lumea va avea de suferit.
Învățământul din zilele noastre are foarte multe lacune, manualele școlare de asemenea, de program școlară nu mai vorbesc…Așadar, Personalitate nu este egală cu Temperamentul ci este egală cu un Caracter frumos. Caracterul plus Personalitatea conduc la formarea unui Om adevărat, ceea ce ne dorim cu toții.
Așadar, atenție la neatenție!
Redactor șef: Ionuț Pande
Director editorial: Camelia Corina Boț
Zbor spre înălțimi 