Melancolii dintr-un algoritm al eșecului
… pe linia noduroasă a pragului ciupit de-un cafeniu țepos mirosind a mușchi ros de nisipiul silabei, acolo, în întrepătrunderea de malahit a unei mâini, care pipăie incertul înghesuit în buzunarul cu frici și tabacherea uscată de nesomn, cu acel târșâit de manechin expirat al unui ghicitor în cești de uitare, în acea mirare a punții – ca o legănare șoptind gofrat și concav un șir de-ntrebări zidite sub epiderma oglinzii – se ondulează rozuri încenușate tăcut și vâscos prin mărăcinișul de străzi dizolvate în palma telalului de veri și statuia de la numărul o sută treizeci și ceva, poate câteva molii în plus adăugate fatidicului număr zgâriat de o statistică a plictiselii, nu știu, era prea coșcovit bretonul gardului în acea smoală lânoasă care plutea printre păsările de iederă, statuia aceea subțiază de fiecare dată peisajul franjurat de ceainicul prăfuit pe marginea ferestrei, care trece de fiecare dată prin dreptul stației de autobuz, și rondul cu zorele învârte vidul machiat cu perdele toropite-n albăstrimi de nori vechi și triști… mereu aceeași zi sau două jumătăți de alei cu nuci gârbovi, o marchiză închisă-n cochilia de vopsea crăpată rugos, ca o plesnitură de vânt peste rochia zdrențuită de amnezia trandafirilor și rotundul meselor împrăștiate întomnat printre pietrele cu ochi de sfinx, un ceva dintr-un suspin de gramofon apatic, un cândva din surâsul de sepia înrămat în memoria zidurilor ierboase… e-o gravitație inversă de galbenuri subțiri care decupează melancolia începutului de paragraf, un spațiu care respiră prelung ca o șerpuire de gesturi ambigue… acolo cealaltă umbră, pierdută în dimineața în care zvonul de lapislazuli a inundat orașul cu zgomote fibroase și pivnițele s-au lăsat cotropite de sineliul curios să fie melc sau electron la preț redus, reinventând o stare de împăcare cu obiectele neincluse în inventarul de luni dimineața, când rictusul colecționarului de eșecuri taie conturul așteptării, când un declic de polistiren expandat în caroiajul cu ceruri reconfigurate și pocnetul înfundat pe scara de evacuare a șoarecilor blonzi și hohotul reciclat al butonului de panică și ultimul menestrel în coșul cu răvașe încropite de inteligența artificială….
Autor Alice Puiu – septembrie 2024
- Din viitorul volum „Eseuri despre asteriscurile respirației” –
Redactor șef: Ionuț Pande
Director editorial: Camelia Corina Boț
Zbor spre înălțimi 