Bogdan Florin Boitan
Nichita Stănescu – Poetul și soldatul
Poetul ca și soldatul nu are viață personală.
Viața lui personală este praf și pulbere.
El ridică în clești circumvolutiunilor lui
sentimentele furnicii
și le apropie, le apropie de ochi
până când le face una cu propriul său ochi.
El își pune urechea pe burta câinelui flămând și îi miroase cu nasul lui botul întredeschis până când nasul lui și botul câinelui sunt totuna.
Pe căldurile groaznice
el își face vânt cu aripile păsărilor
pe care tot el le sperie ca să le facă să zboare.
Să nu-l credeți pe poet când plânge.
Niciodată lacrima lui nu e lacrima lui.
El a stors lucrurile de lacrimi.
El plânge cu lacrima lucrurilor.
Poetul e ca și timpul.
Mai repede sau mai încet,
mai mincinos sau mai adevărat.
Feriți-vă să-i spuneți ceva poetului.
Mai ales feriți-vă să-i spuneți un lucru adevărat.
Dar și mai și, feriți-vă să-i spuneți un lucru simțit.
Imediat el o sa spună că el l-a zis, și o să-l spună într-așa fel încât și voi o să credeți că într-adevăr el l-a zis.
Dar mai ales vă conjur,
nu puneți mâna pe poet!
Nu, nu puneți niciodată mâna pe poet!
Decât numai atunci când mâna voastră este subțire ca raza și numai așa mâna voastră ar putea să treacă prin el.
Altfel ea nu va trece prin el, și degetele voastre vor ramane în el, și tot el va fi acela care se va lăuda că are mai multe degete decat voi.
Și voi veți fi obligați să spuneți că da, că într-adevăr el are mai multe degete.
Dar e mai bine, dacă-mi dați crezare, cel mai bine ar fi să nu puneți niciodată mâna pe poet.
Și niciodată nu merită să puneți mâna pe el
Poetul ca și soldatul nu are viață personală.
~ Comentariu ~
Poetul se transfigurează , el devine asemenea unei ființe spirituale, cum ar putea lutul să interfereze cu spiritul? El se ridică deasupra condiției umane, omenirea rămânând undeva în urmă, în robia condiției inferioare, pe când el, poetul, devine spectru intangibil.
În altă ordine de idei, de ce să atingi poetul? De ce să-l întinezi cu mâinile tale mundane? De ce să periclitezi existența tainei, a sacrului? De ce să perturbi liniștea îngerilor? De ce-ai vrea să faci asta? „Dar e mai bine, daca-mi dați crezare, cel mai bine ar fi să nu puneți niciodată mâna pe poet.
Și niciodată nu merită să puneți mâna pe el.”
Ce senzație mai înaltă poate experimenta omul?
Acea stare de extaz contemplativ nu se poate asemăna cu experiențele omului obișnuit.
Ori, după cum vezi și tu, poetul poate intra în ființa lucrurilor, se contopește cu ea, ca o experiență înaltă, duhovnicească.
În procesul de creație are loc actul purificator, dihotomia intră în fisiune, substanțele se separă, materia se decantează , spiritul se înalță, poetul devine de neatins, nemaiexistând în trup, a migrat spre sfere înalte. Nu poți atinge poetul, într-adevăr, da, nu-l poți atinge. Deși este, el nu este! Poate, doar în vis ai putea să-l atingi, deși nici acolo nu ai această certitudine.
Nu degeaba Zoe Dumitrescu Busulenga asemăna poezia cu rugăciunea, citez: „Poezia echivalează aproape cu o rugăciune. În poezie te cufunzi pentru a te întoarce cu frumusețe, în rugăciune intri pentru a te integra absolutului.”
Nu oricine poate experimenta dimensiunea înaltă, superioara, nu din cauza limitărilor biologice ci din lipsa antrenamentului în acest sens. Grație neuroplasticitatii minții, aceasta poate fi antrenată și angrenată în procese ce pot depăși granița supranaturalului. Apoi, întorcându-se mai bogată din acea dimensiune, poate aduce ceva cu sine. Un suvenir din altă lume. Deși marea experiența s-a consumat, cu micile firimituri cu care s-a întors din călătoria astrală se pot sătura o mulțime de oameni.
Cât despre taină, spunea Alexandru Mironescu, dacă încerci să vezi cum funcționează mecanismul unui autobuz de jucărie și îl desfaci în părțile lui componente, afli răspunsul cu prețul distrugerii lui, astfel nu mai folosește scopului pentru care a fost conceput. Lucian Blaga evidențiază aceeași idee filosofică disecata de Prof. Mironescu, în poezia „Eu nu strivesc corola de minuni a lumii”. Ce frumos exemplifica poetul: „Eu nu strivesc corola de minuni a lumii
şi nu ucid
cu mintea tainele, ce le-ntâlnesc
în calea mea.”
Taina nu se deschide decât prin taină, majoritatea ochilor nu vor reuși să treacă de pereții denși ai propriei conștiințe.
De ce să ucizi taina? De ce să atingi poetul?
” Dar e mai bine, dacă-mi dați crezare, cel mai bine ar fi să nu puneți niciodată mâna pe poet.”
Redactor șef: Ionuț Pande
Director editorial: Camelia Corina Boț
Zbor spre înălțimi 