Laura Maries

Munca-brățară de aur (partea a zecea)

A doua zi, toată fabrica vorbea despre domnul Jorj. Nu se știa precis ce i s-a întâmplat și cum se simțea acum. Maricica a fost anunțată de Petruța că Sonia este bolnavă și va lipsi. Când se trezise de dimineață era așa de amețită că nu știa pe ce lume se află. Mătușa a pășit încetișor și văzând-o buimacă pe marginea patului, se așeză lângă ea și îi zise cu blândețe: - Astăzi am nevoie de tine! Văzându-i figura mirată, continuă: Nu fi îngrijorată, am telefonat eu la fabrică și totul e în ordine. Spală-te, mănâncă ceva și mergem într-o vizită. Trebuie neapărat și cum eu nu mă descurc singură, o să mă ajuți. " De unde o fi știind numărul de telefon de la fabrică, eu nu m-am gândit să-l cer nimănui?". Zeci de gânduri îi zburau prin cap. Întradevăr, mătușa era o femeie ciudată. Părea firavă și neputincioasă, dar mintea îi mergea brici. " Cum s-o întreb despre familia ei așa cum mi-a sugerat Mariana? De la ea afli numai ce vrea ea să știi!". Cumpărară un kilogram de portocale să nu meargă cu mâna goală. Un taxi le duse până la spitalul din Floreasca. La coborâre, bătrâna se agăță tare de brațul Soniei, să nu alunece prin zăpadă, dar în ciuda vârstei înaintate se deplasa destul de ușor. Într-o rezervă micuță era un singur pacient. Era întins cu fața la perete și citea un ziar. Nu părea să aștepte musafiri. La intrarea celor două femei se întoarse brusc și Sonia se trezi față în față cu domnul Jorj. - Uite, frate, ți-am adus nepoata s-o cunoști mai bine! Sonia încercă să zică ceva, dar cuvintele i se opriră în gât. Stați de vorbă, eu merg să discut cu doctorul tău! -Stai jos, copilă, Agata va reveni peste vreo oră. Doctorul meu este în realitate o doctoriță, nepoată de-a soției mele. Sunt pacientul ei de câțiva ani. Am probleme cu rinichii. Acum vor sta la taclale, că este de gardă și nu prea are pacienți. -Așa! M-a lăsat pe mine să mă descurc, să-ți dezvălui ce nu știi despre familia noastră, inclusiv a ta. Hai să încep cu începutul. Am fost trei frați. Agata este cea mai mare, urmez eu și apoi mezinul, dragul de Nicodim. Agata n-a avut copii, nu prea se înțelegea cu soțul. A fost mai bolnăvicioasă de mică, contractase o tuberculoză nenorocită și cum pe vremea aia nu prea existau medicamente adecvate, s-a vindecat destul de greu. A rămas firavă, dar era foarte deșteaptă. A fost profesoară de limbile latină și franceză la un pension de fete, meserie mai ușoară pentru o femeie. Eu m-am căsătorit foarte târziu, nici noi nu am avut urmași. Soția mea nu putea păstra sarcinile, deși s-a chinuit sărăcuța. A murit acum vreo trei ani. L-am crescut însă, fără să-l înfiem, pe lonică, portarul nostru, orfan de ambii părinți. L-ai cunoscut și tu, este el cam sărăcuț cu duhul, dar este inimos și tare muncitor. Bătrânul se opri să-și tragă răsuflarea și se uită după puțină apă. Sonia îi ghici imediat intenția și îi întinse imediat paharul. Era numai ochi și urechi. Era o întreagă genealogie aici, despre care habar nu avea. Nu ghicea unde este locul ei printre acești oameni. - Așa!! Mezinul nostru, Nicodim, imediat ce a ajuns inginer constructor s-a căsătorit cu prietena lui din liceu, Anuța David, o frumusețe de fată. Pe atunci ea era studentă la Conservator, tineri amândoi, ce să zic. Căsnicia lor, model de iubire și înțelegere, s-a încheiat tragic prin decesul soției la naștere. Distrus de durere, Nicodim a dat băiatul la orfelinat, căci băiat a fost pruncul. Îl considera răspunzător de moartea iubitei lui soții. Nici nu a vrut să-l vadă pe bietul nevinovat. A căzut într-o depresie cumplită și cu mare greutate a reușit tata să-l trimită la un spital de psihiatrie în Franța. Noroc ca avea un prieten din copilărie ajuns mare grangur în securitate, altfel nu ieșea el din țară în vremurile alea. I-am pierdut urma și ne-am revăzut abia după '89, când a venit cu ajutoare. Era schimbat totalmente, iubitor de oameni, îi trata pe toți tinerii ca pe proprii lui copii. Sonia îi sorbea cuvintele. Abia mai respira de teamă să nu-l întrerupă pe bătrân. - Agata noastră a făcut pe dracu în patru și a înfiat pe nepotul nostru ajuns ca vai de el într-un centru de copii orfani. A făcut om din el. L-a întremat, că era sărmanul numai piele și os, l-a dat la sport să-i fortifice organismul, l-a înscris la o facultate de viitor. A ajuns băiatul nostru inginer de aviație, ce mai, avea un viitor strălucit în față. Numai că lui au început să-i fugă ochii după fuste! Iartă-mă, scumpo! Cheltuia la bani cu dansatoarele de prin baruri de i-a scos peri albi bietei Aglaia. Numai ce s-a pricopsit cu o hepatită de la vreo pramatie din alea ! Salvarea lui a venit de la o asistentă care l-a îngrijit cu un devotament de mamă. Ăsta a fost Victoraș al nostru, bun la suflet, dar cam ușuratic. Sonia începu să plângă cu sughițuri. Cuvântul " hepatită" îi dezvălui întregul adevăr al existenței ei în această poveste. Tatăl ei, purtătorul acestei boli despre care auzise de atâtea ori în copilărie, se căsătorise cu buna samariteancă. Nu știuse niciodată că mama ei fusese asistentă medicală și nici de ce renunțase la această meserie. Bătrânul o atrase la pieptul lui și când intrară Agata și doctorița în rezervă îi găsiră îmbrățișați pe amândoi, consolându-se reciproc. Va urma.

Redactor: Nel Viorica Boca

Redactor șef: Ionuț Pande

Director editorial: Camelia Corina Boț