Jocul destinului
Violeta Sabina Lazar
În acea seară, am început cu două foi albe așezate una lângă alta, fiecare cu propria poveste nespusă, iar jocul de „adevăr sau provocare” era ca un stilou cu cerneală invizibilă, scriind primele rânduri pe filele noastre. Fiecare întrebare era o rază de lumină care pătrundea prin crăpături subtile, dezvăluind nu doar secrete, ci și fragmente de suflet, până când între noi s-a țesut un fir invizibil, delicat și puternic ca o pânză de păianjen, care ne-a prins fără să ne dăm seama.
Privirile noastre, când s-au întâlnit, au fost ca două stele care se aliniază perfect pe cerul nopții, creând o constelație nouă, unică, doar a noastră. Lumea din jurul nostru s-a topit într-un fundal indistinct, iar timpul s-a transformat într-o mare tăcută, care ne purta departe de realitate, într-un loc unde doar noi existam, unde fiecare cuvânt, fiecare gest era ca o notă într-o simfonie tăcută a inimilor noastre.
Pe măsură ce jocul avansa, provocările nu mai erau simple teste de curaj, ci deveneau pași pe un drum nebătătorit, unde fiecare pas era o invitație să descoperim un peisaj interior nou, plin de culori vibrante și emoții neașteptate. În acel moment, m-am simțit ca un explorator într-un tărâm necunoscut, ghidat doar de lumina ochilor tăi, care erau ca două faruri în noapte, călăuzindu-mă spre tine.
Afară, sub cerul nopții, stelele păreau mai strălucitoare, ca niște faruri ce încercau să ne călăuzească înapoi unul spre celălalt. Aerul rece al nopții era ca o adiere ce îmi trezea simțurile, făcându-mă să realizez că ceea ce simțeam nu era doar un capriciu trecător, ci o legătură care se întindea tot mai mult, asemenea unei liane care își găsește punctele de sprijin, legând două suflete într-o îmbrățișare tăcută.
Când ne-am despărțit, fiecare pe drumul său, era ca și cum o parte din mine rămăsese acolo, în acea seară, legată de tine, de acele momente. Gândurile mele despre tine erau ca valurile mării, venind și plecând, dar lăsând în urma lor nisipuri mișcătoare care îmi modelau inima.
Când ne-am revăzut, legătura dintre noi era deja ceva tangibil, chiar dacă invizibilă. Fiecare întâlnire era o continuare a acelei povești începute pe coala albă, o poveste care acum prindea viață cu fiecare cuvânt rostit, cu fiecare privire schimbată. Jocul nostru devenise un dans al sufletelor, unde fiecare pas ne apropia mai mult, ne provoca să ne arătăm adevărata esență, fără rezerve și fără teamă.
Astfel, am realizat că viața însăși este un joc nesfârșit de „adevăr sau provocare”, un joc în care fiecare zi ne oferă o nouă oportunitate să ne dezvăluim, să ne provocăm și să ne iubim mai profund. Fiecare adevăr rostit este o lumină ce ne călăuzește pe drumul nostru comun, iar fiecare provocare acceptată este un pas înainte, un pas care ne apropie tot mai mult de ceea ce suntem cu adevărat – două suflete care, printr-un joc aparent nevinovat, și-au găsit drumul unul către celălalt, creând împreună o poveste scrisă cu litere invizibile, dar simțită în fiecare fibră a ființei noastre.
Redactor: Nela Viorica Boca
Redactor șef: Ionuț Pande
Director editorial: Camelia Corina Boț
Zbor spre înălțimi 