Dinspre pleoapa nopții
de Sohrab Sepehri
Era o noapte copleșitoare.
Râul curgea din tălpile molizilor, spre dincolo.
Valea era acoperită de razele lunii, iar muntele strălumina de se vedea Dumnezeu.
Pe înălțimi, noi
stăteam înstrăinați și pierduți, tăpșanele erau spălate, iar privirile ni se subțiau în noapte.
Mâinile tale îmi predară mugurul verde al unui mesaj
și cu respirațiile tale, ceramica intimității se crăpă încet,
iar pulsațiile noastre se revărsară pe stâncă.
Dintr-un vechi vin, nisipurile verii curgeau prin vene
și smalțul lunii iriga zbaterile tale.
Erai uimitoare, liberă și vrednică de-acest pământ.
Verdea șansă-a vieții se contopi aerului tare de munte.
Umbrele plecară.
Și cu toate-acestea, în calea zefirului,
tufișurile încă mai tremură
și misterele se atrag.
traducere din spaniolă – Gabriel Cristea
Sohrab Sepehri (n. la 7 octombrie 1928 – m. la 21 aprilie 1980) a fost un notabil poet, traducător și pictor iranian. A aparținut unei familii cu preocupări artistice. Sepehri a primit pregătire academică în arte plastice. Expozițiile sale au atins un public considerabil atât în Asia, cât și în Europa și SUA.
În ceea ce privește poezia, Sepehri a devenit una dintre figurile centrale ale modernismului persan și a făcut parte din generația poetică care a mers pe urmele lui Nima Yushij și a dorinței sale de a rupe structura rigidă a poeticii tradiționale iraniene.
Poeziile transcendentale ale lui Sepehri evidențiază pur și simplu un profund respect pentru natură, o calitate care reflectă influența sufismului și a filozofiilor din Asia de Est, cum ar fi taoismul și budismul Zen. Idei pe care le-a cunoscut în timpul călătoriilor sale lungi în locuri precum Japonia, China, India, Pakistan și Orientul Mijlociu. Cu vocea sa singulară și mistică, înclinația poetică a lui Sepehri și-a descris legătura cu natura și a evidențiat deconectarea tot mai mare între umanitate și pământ.
Desde el parpado de la noche
por Sohrab Sepehri
Era una noche desbordante.
El río fluyó desde los pies de las píceas, al más allá.
El valle estaba cubierto por la luz de la luna, y la montaña brillaba tanto que dios era visible.
En las alturas, nosotros
estábamos lejos y perdidos, las superficies estaban lavadas, y las miradas eran más delgadas en la noche.
Tus manos me entregaron el brote verde de un mensaje
y con tus alientos, la cerámica de la intimidad lentamente se agrietaba
nuestros latidos se derramaron sobre la roca.
De un vino viejo, las arenas del verano fluyen en las venas
y el esmalte de la luna irrigaba tus acciones.
Fuiste maravillosa, libre, y digna de la tierra.
La oportunidad verde de la vida se unió al aire fresco de la montaña.
Las sombras volvieron.
Y sin embargo, en el camino de la brisa
aún los arbustos tiemblan
y los misterios se atraen.
Director editorial: Camelia Corina Boț
Zbor spre înălțimi 