Un poet grăbit, Teodora Pascale
A trecut o noapte fără Teodora, aceasta este a doua, și aproape că s-a făcut dimineață. Ieri noapte, atât cât am putut să adorm, am dormit cu lacrimi în ochi, gândind la ea. În noaptea aceasta s-a întâmplat la fel. Ieri m-am uitat în istoricul convorbirilor telefonice cu Teodora și am adunat timpul petrecut împreună. Rezultat opt ore și 40 de minute, desfășurate pe parcursul a două luni și jumătate. Ne era drag să vorbim. Aveam și ce, vorbeam aceeași limbă. Timpul petrecut împreună trecem repede. Așa trece și acum, el lasă viața să curgă mai departe. Teodora nu mai este, noi am rămas. Am rămas să numărăm zilele, săptămânile, anii.Numărăm că nu aveam încotro, încă suntem. Și la cât de veselă era Teodora, nu ar fi vrut să fim triști, pentru nimic în lume, cu atât mai mult pentru dispariția ei atât de timpurie. Dar cum să nu existe tristețe și durere la despărțire?
Am recitit ce am scris și îmi pare că nu am spus nimic, parcă nu știu cu ce să încep. Se spune că trebuie să începi cu începutul când vrei să spui ceva.Asta încerc să fac, dar nu pot să mă adun. Și, dacă ea ar fi fost aici ar fi spus, draga mea, la tine cuvintele curg. Doar lasă-le să curgă și ele vor spune ce ai tu de spus. Încerc să fac cum ar fi gândit Teodora. Nu pot. Mă opresc. Totuși trebuie să scriu. Nu pot fără. Trebuie să leg starea pe care o am de această hârtie. Altfel nu știu cum am să mă descurc de acum încolo. cu această durere pe care o am în piept.
Îmi mor prietenii, nu orice prieteni, ci prietenii speciali.
Teodora era prietena mea specială. Amândouă hălăduiam cu mintea prin Cosmos și cu picioarele pe pământ. Rezonam și ne prețuiam pentru aceasta.
Pentru mine s-au împlinit 10 ani de când public. Pentru ea, trei. Eu în acest timp am cunoscut în realitate mai mulți poeți,iar virtual și mai mulți. Teodora Pascale este unul dintre ei. Am cunoscut-o într-un grup cu specific literar, din Facebook, Acolo posta poeziile sale. Era la început de drum. Însă nimic nu o trăda. Scria impecabil. Era apreciată și iubită. Am căutat-o și am vorbit cu ea pe Messenger. La scurt timp am făcut schimb de numere de telefon și am vorbit la telefonul mobil, și la câteva minute ne-am dat seama amândouă că vorbim ca și cum ne cunoșteam dintotdeauna. Același lucru cred și astăzi. Acest sentiment este similar cu acela în care ai în față un om pe care nu l-ai văzut niciodată și totuși ai senzația că nu îl poți suporta cu niciun chip, chiar dacă bietul om nu ți-a făcut nimic. Încă de la prima discuție telefonică am hotărât împreună scoaterea primei sale cărți, care s-a concretizat în următoarea jumătate de an. Spirala de patimi. I-am tehnoredactat cu drag prima ei carte și nu numai, care s-a bucurat de o prefață semnată de către Criticul literar Cezarina Adamescu. Era o perfecționistă. De atunci încoace a tot scris și a publicat în dialog poetic cu trei colegi de condei. Era bucuroasă și împlinită Teodora a ars ca o flacără fără pauză, lumina ei reflectă în versurile sale, pentru totdeauna. Noi nu ne-am văzut niciodată. Nici nu aveam nevoie. Ne simțeam. Era inteligentă și educată. I-am făcut câteva videoclipuri de care s-a bucurat, iar acum, înainte să ne părăsească, pe 22 decembrie 2024, am întrebat-o dacă putem vorbi puțin la telefon. Am vorbit și i-am cerut poezii ca să-i mai fac un videoclip, în proiectul, Poezia spusă altfel.Mi le-a dat și am făcut încă unul de care ne-am bucurat împreună. Două zile mai târziu Teodora mi-a lăsat mesaj cu urări de Crăciun, apoi a sunat, dar eu nu i-am răspuns, eram răpusă de această gripă care circulă prin oraș cu picioarele goale și nu mi-a ars de nimic, dar după trei zile de boală m-am ridicat în capătul oaselor, am luat telefonul și am sunat-o pe Teo, să o rog să mă scuze.
La telefon mi-a răspuns un om bolnav. Era Teodora. Printre respirațiile greoaie și-a luat rămas bun, mi-a cerut să am grijă de mine și de poeziile mele. Am urlat. Nu înțelegeam nimic. Am rugat-o să fie puternică, pentru că indiferent ce ar fi, găsește putere în ea și va trece peste orice impediment. Amândouă eram dărâmate.Am vorbit un sfert de oră. A doua zi dimineață am vorbit iarăși pe WhatsApp, de data aceasta pe text. Am rugat-o să mă asigure că este din ce în ce mai bine și am asigurat-o că eu sunt mai bine și că o să mă ridic să lucrez ceva la calculator. S-a bucurat și m-a asigurat că luptă și așteaptă să vadă ce se întâmplă. La orele prânzului am primit un apel telefonic de la cea mai bună prietenă a Teodorei. Mi se confirma că Teodora ne-a părăsit. Am urlat efectiv și l-am strigat pe Dumnezeu și am strigat-o pe Teodora și am întrebat de ce? Nu mi-a venit să cred că este posibil să plece așa cum a făcut-o, brusc, dar a făcut pasul și s-a dus. A fost un poet grăbit. Un poet de excepție, care a jucat totul pe o carte.
Niciodată în cei patru ani de când o cunosc, nu a lăsat vreodată să se înțeleagă că ar suferit de ceva.
Teodora a lăsat în urmă câteva titluri de carte, pe cei dragi și mulți prieteni, cu un gol imens în suflet și nu în cele din urmă și-a lăsat cititorii să îi admire versul și să se bucure de el în continuare. Pentru literatură este o pierdere colosală.
Acum mă întreb care a fost rolul ei pe pământ și de ce am întâlnit-o, de ce atâta timp nu ne-am dorit să ne privim în ochi, măcar virtual. Nu ne cunoaștem noi dintotdeauna?
Te cunosc, ești un suflet de aer
Te cunosc, de azi și dintotdeauna.
Am înțeles imediat după ce am vorbit întâia oară.
Azi recunosc cu mâna pe inimă că te cunosc altfel.
Atunci, acolo, erai un suflet de aer,
care plutea venind înspre planeta Pământ,
pe direcția perfecțiune.
Vedeam cum aripile vântului stăteau întinse,
ca să nu lovească aerul,
ca tu să nu te faci una cu pământul,
cu focul și cu apa.
Doar îl mângâia cu privirea.
Înaintea ta nimic nu se mișca,
nici raza Soarelui, nici aripa lunii,
nici râurile norilor.
Toate stăteau neclintite.
Și ai venit cuminte pășind pe ecoul tăcerii,
până într-o zi, când, eu cu tine,
am vorbit întâia oară.
De atunci încoace
și de acolo înapoi te cunosc dintotdeauna.
Ești un suflet de aer ajuns la perfecțiune.
Teo, suflet frumos, misiunea ta s-a încheiat pe acest pământ, odihnește-te draga mea! Te iubesc!
Prietena ta!
31 decembrie 2024
Director editorial: Camelia Corina Boț
Zbor spre înălțimi 