Astăzi este zi de lectură. Să ne amintim de un cuplu legendar de scriitori: Ileana Vulpescu și Romulus Vulpescu.
„Cei doi scriitori nu pot fi amintiți, evocări, apreciați decât împreună. I-am cunoscut pe amîndoi și pe fiecare în parte, erau spirite apropiate de oameni, de orice condiții ar fi fost aceștia, dar îi iubeau pe cei cu idei, cu talent, cu condei. Au trăit intens. Trăiau momentele vieții lor nedreptațite, faptele lor, dar și faptele, gîndurile împărtășite de alții. Ea, la origine era olteancă, s-a născut în județul Dolj, la Bratovoești, la 21 mai 1932. El era, la origine, ardelean: se născuse la Oradea, pe 15 aprilie și ne-a părăsit pe 18 septembrie 2012, la o lună după moartea singurului lor copil – Ioana – care-i părăsise la 41 de ani. N-au avut o bătrînețe fericită, banii nu-i dădeau afară din casă și doctorii prinseseseră meteahna să-și umple buzunarul și de la bolnavi, și de la oameni sănătoși. Lucru care se întîmplă, mai abitir, și azi, de conivență cu farmaciile, că vorba aia:
„Boală asta-i boală grea,
Nu știu ce să zic, bădie,
O să-ți spun părerea mea
Numai după-autopsie”
Parcă-l aud spunând, așa cum a scris în prefața cărții mele” Adam și Eva. Epigrame cu și fără frunză”.
Ileana Vulpescu se distinge ca un mare romancier,fiecare nouă carte a sa fiind nu numai un eveniment, ci și un valoros dar pentru literatura română. Surprinde prin originalitate, prin adâncire în universul uman, romanul „Arta conversației”, publicat în 1972, având mai multe reeditări. Romulus Vulpescu rămîne un poet cu profunzimi filosofico-sociale, dar a scris și proză, traduceri din franceză, din italiană, a scris și teatru, scenarii de film, a fost publicist.
Au fost români de Țară, de neam, de credință. Romulus Vulpescu spunea (și scria) că limba română este istoria Țării, în fiecare silabă e taina unui strop de sudoare, în fiecare vorbă stau de strajă o armă și-un brăzdar, o carte scrisă în limba română e o țară. Ileana Vulpescu susținea că limba română e cea mai aleasă dintre limbile romanice. Cînd zici mamă, tată, cer, pămînt, cruce și cînd te închini spunând „În numele tatălui și-al Fiului și-al Sfântului Duh, zici România. Se sprijineau unul pe altul și nu rareori Ileana Vulpescu îl încuraja pe cel cu care împărțea clipele vieții, căutând argumente pentru o atitudine sau alta față de cei care nu apreciau cultura română. Acești oameni, atît de importanți pentru cultura românească, erau primitori și săritori, gata să ajute pe oricine-i solicita. Îi vizităm la locuința lor de pe str Radu Cristian nr 1. Pe el îl găseam la biroul său, abia dacă se vedea de cărțile din stînga și din dreapta, iar pe parchet se înălțau teancuri de cărți. Doamna Ileana Vulpescu mă invita într-o cămăruță din stînga, mai îngustă, cu fereastră mare, cu un pat de o persoană, măsuță la capul patului și, în partea opusă, cu rafturi de cărți. A rămas să trăiască singură încă 9 ani, după ce, în 2012, Romulus Vulpescu s-a dus să se întâlnească, în ceruri, cu marii scriitori români, francezi, italieni… Sprijinul scriitoarei, pînă la moarte, gata s-o ajute, cu dragoste și credință, să organizeze gospodăria, întâlnirile, vizitele, a fost doamna profesoară de matematică Angela Robu. Prin dumneaei, neuitata autoare a „Artei conversației”, mi-a transmis niște cuvinte, despre scrierile mele, care mi-au topit sufletul: „Dac-aș putea, aș citi cărțile doamnei Elis Râpeanu încă 20 de ani!”. Am primit, cu dedicație, pe 13 mai 2017, ultimul său roman, „Preludiu”.
L-am citit adîncind în suflet fiecare rînd din acest „preambul” al plecării în veșnicie, de parcă ar fi fost gîndurile mele, pe care eu n-aș fi putut să le exprim cu atîta trăire și artă. Aceste este cel mai trist roman pe care l-a dăruit literaturii române, dar e și mărturia unei trăiri intense.
Vă sărut mîna, în gînd, Doamna Ileana Vulpescu, mîna cu care âti scris atîtea valoroase cărți și cu care, cu puteri foarte slăbite, atunci, la cei 89 de ani, încă vă închinați.
Ileana și Romulus Vulpescu au trăit unul pentru altul și amîndoi pentru Țara în care au văzut lumina zilei, au scris, au militat pentru păstrarea neamului și a valorilor românești. Și ce putea fi mai elocvent privind dragostea lor decât mărturisirea din poeziile lui Romulus. Redăm doar o strofă din poemul DESTIN, în care, printre altele, declară „Noi ne iubim… dar cuplu consacrat”.
„Noi ne iubim, visîndu-ne-n secret
Perechea pasională și celebră
Trăind în moarte, fără de regret,
Un scurt și iluzoriu act de febră!”
Acolo, în „viața fără de sfârșit” sunt împreună, se iubesc, o îmbrățișează și pe fiica lor Ioana și se gîndesc la neam, la Țară, la viitorul ei.”
Dr. ELIS RÂPEANU
Fotografie: Ileana Vulpescu și Romulus Vulpescu
Redactor șef: Ionuț Pande
Director editorial: Camelia Corina Boț
Zbor spre înălțimi 