Arpi frânte la margine de lume
Am ales să fiu lumina ce sfidează umbrele ce învăluie lumea, o fărâmă de strălucire în fața unei întregi îmbrățișări de întuneric. Mă simt ca o rază de soare ce pătrunde printr-o pădure deasă, umbroasă, ce pare să nu mai permită nici măcar o adiere de aer să o străbată. Însă eu, cu răbdare și hotărâre, deschid calea, asemenea unui fir de lumină ce se strecura printre crengile unei lumi ce pare înghițită de neliniște. Aleg să fiu ca o stea care rămâne pe cer chiar și atunci când noaptea pare că n-ar vrea să se termine niciodată, fiind totuși acel punct de constantă care aduce speranță celor care privesc.
Sufletul meu este un foc vechi, stins doar pentru o clipă, dar cu o putere ce crește în liniște, asemenea unui vulcan tăcut care știe că, la momentul potrivit, va erupe pentru a curăța pământul de toate impuritățile sale. Sunt acea flacără din inima unui foc sacru, ce arde cu o lumină pură, ce dăinuiește în ciuda frigului din jur. Mă înalț spre ceruri și mă împlinesc cu fiecare bătaie a inimii, știind că, deși focul meu poate arde tot ce e corupt, el face loc pentru renaștere. Aleg să fiu acea flacără care luminează pe cei pierduți, dar care nu ezită să dezvăluie și umbrele ce trebuie curățate pentru ca adevărul să poată ieși la lumină.
Totuși, această lumină nu este fragilă, nu este doar o adiere ușoară. Mă simt ca o mare învolburată ce înghite stânci și depășește orice barieră. Aleg să fiu un vânt care se ridică din miezul unei furtuni, un vârtej ce străpunge chiar și cerul în zori. Deși uneori sunt calmă și tăcută, știu că în mine se află un uragan capabil să răstoarne nedreptăți. Sunt o furtună care poate lua cu ea tot ce este fals, tot ce încearcă să înfrângă sau să ascundă adevărul. Aleg să fiu acel vânt ce adună norii negri și îi destramă, lăsând doar cerul senin să își arate splendoarea. Aleg să fiu o forță care nu doar că își arată puterea, ci o utilizează pentru a face loc pentru o lume mai dreaptă, mai curată.
Am învățat să fiu nu doar un far ce arde la marginea unei lumi tulburate, dar și un foc care știe când să se controleze. Pentru că, uneori, flăcările mele nu trebuie să ardă cu furie, ci cu o intensitate blândă, asemeni unei lumânări ce iluminează o cameră întunecată cu o căldură plăcută, dar fermă. Sunt acea lumină care știe să fie blândă, dar care are puterea să schimbe totul atunci când este nevoie. Aleg să fiu ca un apus de soare care învăluie totul într-o căldură plăcută, dar care știe că trebuie să lase loc răsăritului pentru a se reînnoi.
Cu toate acestea, aleg să nu fiu doar o lumină pasivă. Căci atunci când nedreptatea se ridică, când răul devine prea puternic, pot deveni un foc arzător, o flacără ce tălmăcește umbrele în lumină. Aleg să fiu ca un fulger ce brăzdează cerul, clar și irezistibil, un semnal al răspunsului la apelul lumii, o avertizare că niciun rău nu rămâne nepedepsit. Sunt un fulger ce nu poate fi stins, o lumină ce răzbate prin întuneric și transformă fiecare colț al lumii, chiar și pe cele mai adânci și mai ascunse, într-un loc de purificare.
Știu că sunt învăluită de mister, și totuși nu mă tem să mă arăt. Aleg să fiu ca un pervaz plin de flori ce se înalță în mijlocul unei ierni înghețate. Sunt fragilă și puternică în același timp, o prezență care înfruntă vânturile crunte ale lumii, dar care aduce frumusețea în locurile cele mai uitate. Aleg să fiu asemenea unei ape clare, care își găsește drumul chiar și în cele mai pietroase și învolburate râuri ale existenței, refuzând să se lase murdărită sau să piardă sensul. Aleg să fiu ca o rădăcină adâncă, care trăiește sub pământ, dar care este întotdeauna prezentă pentru a susține fiecare pas al celor care au nevoie de mine.
Și totuși, ca focul și apa, pot deveni și tăcută, atunci când lumina mea trebuie să se retragă în adâncuri pentru a permite altora să crească. Căci, deși sunt gata să ard pentru cei ce au nevoie de mine, știu că lumina mea se naște dintr-o conștientizare profundă a propriilor limite. Aleg să fiu acela care știe când să păstreze pacea, dar și când să aprindă flăcările pentru a arăta lumii calea dreptății.
Director editorial: Camelia Corina Boț
Zbor spre înălțimi 