…poezia nu mai știe când a nins întâia dată, dar de noapte nicio slovă n-a uitat și niciun gând…
O să-ți ia și ție somnul gândurile și nevoia de-a găsi o altă cale, măcar pentru fiii tăi… când ne blestemase Domnul, aveam legile în oase și statura mai înaltă decât arborii pădurii de stafii din Miază-Noapte… nu mai întâlnisem ura și credeam că Veșnicia ne va fi certat cu moartea frunzelor, nu cu pustiul degradării absolute… poezia nu mai știe când a nins întâia dată, dar de noapte nicio slovă n-a uitat și niciun gând… din pământ creștea lumina în Eden, ca iarba verde și se risipea prin toate unghiurile unde umbra, mai apoi, scrisese vina și păcatul rațiunii prin cuvânt… astupa, ca o cerneală, șerpuirile reptilei dintre noi, gropile și ochii lunii ce o mângâiau pe Eva când privea cerul sau marea… nu știam de nicio boală, întrucât marea tristețe ce-o aveam mai înainte o șterseseră femeia, Dumnezeu și frământarea mâinilor în pâinea caldă… îi iubeam Evei și somnul, și tăcerea ei ciudată, când vorbea cu zborul leneș al ființelor făcute pentru zbor și pentru pace… Domnul strecurase moartea în izvoarele de apă, de lumină și iubire… pleoapele mute căzură și o umbră despicase buzele ca pe o rană și a sângerat cuvinte nerostite și otravă… mă privea străin, cu ură și făcea semne cu mâna înspre cer… am văzut întâia oară soarele fără veșmântul de azur și fără ceața ce hrănea roua vieții în Eden… am orbit pentru o clipă, am căzut, lac de sudoare, în genunchi și am vorbit… da, am săvârșit păcatul de a ști că suntem vii… iarba soarelui și râul de lumină, ce scălda atunci pământul, au secat în șapte zile pământești… astfel, s-a făcut de noapte și de frig întâia dată… pentru fiecare vină am umplut, apoi, cuvântul rugăciunilor cu șoapte de amor și de visare, întrucât singurătatea a născut în fiii noștri o tristețe și mai mare…
Redactor: Nela Viorica Boca
Redactor șef: Ionuț Pande
Director editorial: Camelia Corina Boț
Zbor spre înălțimi 