1)
Se duc anii
Se-ascunde-n frunză iarăși vara
Și băncile îmbătrânesc,
Iar vântul mângâie vioara
Cu amintiri ce răscolesc
Iar clipele se-ascund în oră
Se tem parcă de rostul lor,
Cu zilele mă prind în horă
Să uit pe veci cuvântul dor,
Simt frigul care mă cuprinde
Secundele se ghemuiesc
Când timpul la piață-și vinde
Din amintiri ce-i prisosesc,
Dispare frunza într-o vară
De teama clipelor târzii,
Dar o aștept la primăvară
Să facem iar din noapte zi,
Se-ascunde vara într-o frunză
Ce-i risipită pe alei
Și parcă fără nici o scuză
Se duc pe rând și anii mei.
2)
Pe-alei cu frunze ce au fost
Pe-alei pierdute fără rost
Atunci când frunzele dispar,
Voi fi sau poate că am fost
Ofrandă pe un vechi altar,
În drumul către alte zări
Când frunzele se strâng în stol,
Doar pe albastrele cărări
Vor împlini al vieții rol,
Pe-aleile ce-s arămii
Și toamnei încă străjuiesc,
Mă plimb cântând printre făclii
Colindul frunzelor ce cresc.
Și vântul bate pe la geam
Iar frunze zboară către cer,
Cuvintele se-ntorc pe ram
Să ne colinde lerui ler,
Pe-alei pierdute în zadar
Ascunse sub un alb pătat,
Doar frunzele treptat dispar
Într-un colind de mult uitat.
3)
Amintirea verii
Pătrund în mine frunze moarte
Voind s-ascundă pașii mei
Și frigul care ne desparte
Se-nalță până-n norii grei,
Îi simt durerea cum inundă
Aleile cu pași pierduți,
Tăcerile din noi redundă
Când clipele vor să le-asculți,
S-a rupt din mine parcă vara
Lăsând în urmă un pustiu,
Iar frunzele inundă gara
Când totul intră-n arămiu,
Profund pătruns de frunze moarte
Simt relele lumii vuind
Și frigul, vântul vor să-mi poarte
Cuvintele într-un colind,
Încet, încet toamna coboară
Să schimbe al pădurii strai,
Iar clipele spre iarnă zboară
Ducând cu ele sfânt alai
Și peste tot frigul se lasă
Iar nopțile se tot lungesc,
Când frunzele ajung acasă
Sfârșindu-și drumul lor firesc.
Redactor șef: Ionuț Pande
Director editorial: Camelia Corina Boț
Zbor spre înălțimi 