Elegie în alb
Nu-ți este frig, Nichita? La noi şi-n noi e ger
şi-n sânge ne boceşte, alb, omul de zăpadă,
şi ne străpunge iarna cu sulițe de fier
şi ne atârnă craniul ca pe butuc, sub spadă.
Cuvinte bocitoare ne sângeră pe gură
şi-n lacrimi de-alabastru se pierd în necuvinte,
din crivățe şi neguri noi ne-am făcut armură
şi ne-nchinăm, de boală, la mucenici şi sfinte.
Tu ți-ai cărat legenda şi-ai scuturat-o-n fum,
omătul te cuprinde ca într-o raclă veche
şi noi mai ardem, încă, nişte tăciuni în scrum,
şi clpa ne boceşte ca clopotu-n ureche..
Sub scoarța unei doine pustiul ți-ai întins
cioban frumos şi tragic cu ochi de mioriță,
de-aceea, în decembre, cu flori de tei a nins
şi pleoapa ostenită ți-a-nchis-o o crăiță.
Rămânem noi, poeții, copiii nimănui,
rătăcitori prin stele şi coapse de muiere
şi când ne strigă vremea să punem cobza-n cui
intrăm în neființă cu-o singură avere.
Averea noastră este cuvântul ca un rug
ce lumina-va-n secoli plângând de disperare,
te mai aud, Nichita, ca pe un bou la plug,
arând pământul Limbii cu-o mie de brăzdare.
Autor: Ion Iancu Lefter,
Vaslui, 16.XII.1983.
Redactor șef: Ionuț Pande
Director editorial: Camelia Corina Boț
Zbor spre înălțimi 