Când norii se adună și-ascund pe Tatăl Soare,
când sentimentul plânge și Sufletul te doare,
când relele se-adună și nu mai ști a face,
ridică-ți ruga-n ceruri și mergi cu Domnu-n pace!
Când stelele timide, de după nori ascunse,
în depărtări stau triste și între ele plânse,
ridică-te, zâmbește și mergi pe drumul tău,
căci, pas cu pas tine, se umblă Dumnezeu.
Când plânge Mama Lună, veghind din depărtare,
căci fiii ei de Suflet sunt triști, în disperare,
ridică-ți ochii-n zare și roagă-te mereu,
și, din orfan al Lumii, ești fiu de Dumnezeu.
Tu, Suflet bun și mare, stăpân prin lumi cu gândul,
unind în bucurie Celestul cu Pământul,
trăiește în Iubire și crede-n Cer mereu,
și nemurirea-i vie, prin har de Dumnezeu!
Tiberiu Foris, Divinum Mysterium II, vol. 9
Redactor șef: Ionuț Pande
Director editorial: Camelia Corina Boț
Zbor spre înălțimi 