Fragment din prefața volumului de versuri ,,Flori de poezie străină, răsădite în românește”
de Alexandru Philippide*
Limba românească este un admirabil instrument liric. Pentru poezie, ea are bogății sigure și vaste, pe care, după poetul popular, le-a pus în valoare Eminescu. De la el până astăzi, limba poetică românească a ajuns să poată exprima absolut orice gândire, orice nuanță, orice mlădiere lirică. Își dă seama de aceasta mai ales acela care încearcă să traducă în românește poezie din altă limbă. Sub o pană puțin mai meșteră, poezia străină poate trece în limba românească fără să-și piardă nimic din strălucirea și din cântecul ei. Poezia tradusă în asemenea condiții devine geamăna poeziei originale, în nouă haină românească. Nu mă sfiesc să spun că, uneori, tonuri mai șterse și mai puțin expresive în original (care poezie nu are astfel de locuri, începând cu bunul Homer care și el din când în când adoarme?) capătă, în transpunere românească, un lustru nou, și aceasta nu atât din intenția traducătorului cât din însăși firea limbii românești, atât de potrivită pentru poezie.
Orice platitudine străină sună și mai plat în românește, după cum orice strălucire poetică din altă limbă se păstrează nealterată, ba chiar capătă o vigoare nouă atunci când e transpusă în poezie românească.
Pentru aceasta, traducătorul de versuri trebuie să evite sensul literal, cuvânt cu cuvânt, traducerea juxtaliniară. Aceasta poate avea un folos didactic, dar nu are nici o valoare poetică. Să nu traducă versurile rimate în vesuri albe. Un echivalent românesc se poate găsi oricărei armonii verbale străine. Există. Trebuie, bineînțeles, căutat cu răbdare și cu multă dragoste.
O poezie, o strofă, un vers se deosebesc prin conținut și prin sunet. Conținutul poate fi asemănător la mai mulți poeți. Sunetul este deosebit la fiecare sau, mai bine zis, este unic pentru fiecare. Fiecare poet are sunetul său, deosebit de sunetul celorlalți. Traducerea unei poezii trebuie, înainte de orice, să dea acest sunet unic, propriu fiecărui poet, chiar fiecărui poem în parte. […]
Notă*
Alexandru A. Philippide (n. 1 aprilie 1900, Iaşi-d. 8 februarie 1979, Bucureşti) – poet, traducător, membru titular al Academiei Române, laureat al Premiului Herder (1967).
Redactor șef: Ionuț Pande
Director editorial: Camelia Corina Boț
Zbor spre înălțimi 