
Convins
Nu mă-ndoiesc. Din contră. Sunt convins
că şi dacă sunt nins, n-am fost învins,
că nimeni încă
n-a reuşit să-mi dea măcar un brânci
pentru că-am fost puternic ca o stâncă
cu văi adânci.
Credinţa care-n mine e nucleu
este de fapt un strop de Dumnezeu,
o picătură
de infinit din care-am fost creat
ca-n trup să nu existe vreo nervură
ce n-a vibrat.
Am fost mereu ceea ce sunt acum
şi am avut de fapt acelaşi drum
cu mici popasuri
în care-am încercat să fiu altfel,
stând îndelung cu mine la taifasuri,
vorbind de ţel.
Nu am de gând vreodată să mă schimb.
Şi eu şi viaţa, sub acelaşi nimb,
mai stăm o vreme
care va fi-ncărcată de prinos,
de gânduri adunate în poeme
la care cos.
Redactor șef: Ionuț Pande
Director editorial: Camelia Corina Boț

