1)ARMONICĂ
Cât am fost,
cât n-am fost…?!
stăpâni în tăria visărilor noastre, strângând cu uşa cuvintele şi trăgând pe roată înţelesul lor blând, ca pe-o mărire de faptă a acestor milenii iţite din leacuri şi spaime ridicate în cerul fericit al gurii, unde se fac şi se desfac, rând pe rând, lumile ― părtaşe, astăzi, la singurătatea noastră şi-a lor…
Pune-mă-n cumpănă, Femeie!…
şi-ascultă naşterea ce trudeşte în mine, aşa cum şi eu ascult hârjoana şi fluierul îngâmfat al morţilor, încoronându-mi spinos gleznele…
Cât am fost,
cât n-am fost…?!
(din ”Fericit pe la colțuri”, carte apărută în urmă cu cca. 20 de ani)
2)SCRÂŞNET
Oameni în coaja lor,
încheietori de grai şi alchimişti ung balamalele noului ev,
atât de tare încordând fila istoriei,
dar noi ne jucăm de-a lumea,
de după inimile noastre, pândindu-ne, cum fericiţi luăm forma zilei, aidoma unui vicleşug de legendă înălţat în vecinătatea cărnurilor prin care timpul se scurge cu subînţeles…
E doar un joc!…
Va fi doar un joc…!
3) DIN LER ÎN LER
Vin crainicii nopții, în dalbe instanțe,
sub bolte de vis, când aripi adie,
și-nchid paranteze, și-alintă balanțe.
Ceva stă s-apună, ceva stă să fie…
Nu-i timp de regrete, e noapte-n culise,
Din biblii ning mieii, se-nalță colinda,
La marginea rampei, cad magii din vise,
Și-n spatele lumii adoarme oglinda.
E lerul mai ler, cât din creștetul lunii,
un cânt curge invers – atât, numai Unul.
Și ceasul din turn plânge-n inima lumii,
pruncind-o să bată smerită Crăciunul.
În dalbe acorduri pe sine se-ntrece
o voce pornind pe octave în sus:
”Nimic să nu vină, nimic să nu plece” –
În inima lumii colindă Isus.
Din ler în ler,
din propria-i zare,
din zori în zori,
din vârful luminii,
la geamul vostru,
Isus răsare –
primiți-vă darul,
cântați-l în inimi!
4) SĂ POŢI UITA MĂSLINUL
1.
Strig panteonul ―
toţi zeii sunt prezenţi. Putem începe.
Desculţ merg spre fericire şi-n urma mea rămân urme de lup ― între mângâiere şi sugrumare se mişcă aceeaşi mână…
Simt stelele în cerul gurii. O colonie de păianjeni calcă meticulos dimineţile noastre sângerânde.
Să poţi uita măslinul. Uită-l!…
În grădini lăuntrice înfloresc florile trădării ― bucuria de a fugi de lângă tine.
2.
Strig panteonul ―
toţi zeii sunt prezenţi. Începem.
Prăbuşiţi-vă îndărătul inimilor voastre, în curând veţi vedea un rege plângându-şi coroana rămasă mică, un ucigaş îngrozit de chipu-i, în numele batjocurii, un miel spânzurat de zorii omenirii.
Râsul e interzis! Ne apropiem de ziua în care puteţi simţi gustul întunericului. Mâncătoarea de spurcăciuni e paznicul hranei noastre…
Să poţi uita măslinul. Uită-l!…
Pregătiţi biletele de călătorie!, nu puteţi merge ilegal spre eternitate.
3.
Strig panteonul ―
nici un zeu nu lipseşte. Ezitare…
Tăcere ― o carte de plumb netipărită încă.
Afară se aud Onorurile şi Vulgaritatea hohotind.
Nostalgicii frământă nisipul şi mumiile scufundate în beznă.
Un ritm de migraţii.
Un măcelar înnebunit de spaimă.
Aplauze. Bătăi din aripi.
Nu poţi muri singur…! Un fluviu tulbure cu maluri
de cristal se perindă pe sub ochii noştri.
4.
Matur şi liber, vine poetul,
lumea pentru a-i da ascultare.
Nu se mai strigă panteonul ―
zeii sunt liberi.
În trecerea-i vibrantă ne face cunoscut drumul de la om la înger:
„Nemişcat parfum amar,
încremenită văpaie ce te avânţi în visul meu ca o revanşă, bijuterie mi-ai fost şi trandafir şi piele dezgolită…,
pasăre plângând suferinţa şi nesuferinţa, de oţel sunt rănile tale care nu se închid niciodată…”
Prin vene îmi curge înserarea…
Luaţi-mi talpa iadului de pe gât!
Redactor: Mira Minu
Redactor șef: Ionuț Pande
Director editorial: Camelia Corina Boț
Zbor spre înălțimi 