Așteptare…
Fragment din romanul în lucru,,Eu, Victoria”
I.peto
Așteptarea avea miros de ploaie rece pe asfalt și gust de cafea băută prea târziu. În fiecare seară, când orașul își stingea luminile una câte una, ea rămânea cu fereastra deschisă, ca și cum aerul nopții ar fi putut aduce până la ea respirația lui. Distanța nu era doar un număr de kilometri. Era o tăcere între două bătăi de inimă. Era diferența de fus orar dintre dor și mângâiere. Învățase să trăiască în spațiul acela suspendat, unde mesajele sosesc cu sunet scurt și pleacă încărcate de tot ce nu poate fi atins. Îl iubea în felul în care iubești marea când locuiești departe de ea — știind că există, că respiră, că te cheamă, chiar dacă nu îi simți sarea pe piele. Îl iubea în detalii mici: în felul în care îi rostea numele rar, ca pe un secret; în fotografia în care zâmbea doar pentru ea; în promisiunea nerostită că, într-o zi, drumurile vor obosi să îi mai țină separați.
Uneori, așteptarea o durea fizic. Îi cobora în umeri, îi încorda palmele, îi umplea ochii de lacrimi pe care nu voia să le lase să cadă. Dar era o durere blândă, ca o rană care știe că va fi atinsă cu grijă. Pentru că, dincolo de toate, iubirea lor nu se măsura în prezență, ci în rezistență. În nopțile cele mai grele, își imagina clipa întâlnirii. Nu o făcea grandioasă. Nu vedea aeroporturi, nu auzea aplauze, nu simțea priviri curioase. Își imagina doar mâna lui căutând-o pe a ei, fără ezitare. Își imagina liniștea care se așază când două doruri se anulează reciproc. Și atunci înțelegea că așteptarea nu este o pedeapsă, ci o formă de credință. În fiecare zi în care nu era lângă ea, iubirea creștea ca un copac subteran, nevăzut, dar puternic. Rădăcinile îi legau, pe sub mări, pe sub orașe, pe sub toate lucrurile care păreau să îi despartă. Și poate că lumea ar fi spus că e nebunie să iubești așa, fără atingeri, fără siguranțe. Dar ea știa adevărul simplu: unele iubiri nu ard repede. Ele veghează. Așteaptă. Rezistă. Și, într-o zi, în loc să mai numere orele, va număra pașii care îi despart pentru ultima oară…
Redactor șef: Ionuț Pande
Director editorial: Camelia Corina Boț
Zbor spre înălțimi 