1) Bate întotdeauna alt clopot
Bate întotdeauna alt clopot,
genunchii mei stau în altă biserică
şi-n altă vreme.
Peste mine doarme alt înger.
Eu mă ridic de sub aripa lui şi spun:
- Du-te, du-te, nu vezi că eşti altul?
El îmi răspunde: - Lasă-mă, mai lasă-mă puţin,
mi-e foarte somn,
mai lasă-mă puţin…
De ce te uiţi, că eşti şi tu altul!
2)
Fel de sfârşit
Adevarata mână n-o întind.
Nu ating cu ea decât cuvintele.
Altfel
copacul atins, de mirare s-ar trage în sine însuşi,
cum se trage în sine însuşi cornul de melc
şi ar deveni un punct.
Nu ating scaunul.
S-ar trage în sine însuşi
şi ar deveni un punct.
Nici prietenii nu mi- ating.
Nici soarele, nici stelele, nici luna.
Nu ating nimic.
Deşi urăsc punctul, Doamne,
locuiesc într-un punct.
3)
Cai (Niciodată)
Ce-ai pus, mă, atâţia cai în drum
să mă-ncetinesc în coame
cum mă întorc cu gura scrum
sărutată de icoane
ce-ai pus să m-aţine in fire
din căderea dulce a mea
prin vedenii şi prin nevorbire
ah, tot caii şi caii în frunţi cu stea
da-m-aş dus în şei de piele
ca s-atârn de cerul lung
şi să plâng numai spre stele
niciodată spre pământ.
Nichita Hristea Stănescu s-a născut la 31 martie 1933, la Ploieşti, mama sa fiind Tatiana Cereaciuchin, membră a unei familii de nobili de origine rusă refugiată în România, iar tatăl, Nicolae Hristea Stănescu, fost ţăran devenit meşteşugar şi comerciant.
Între anii 1944 şi 1952 a urmat Liceul Sf. Petru şi Pavel din Ploieşti (actualul „Mihai Viteazul”), iar în perioada 1952 – 1957 a urmat cursurile Facultăţii de Filologie a Universităţii din Bucureşti.
În anul 1952, în primul an al facultăţii, s-a căsătorit cu Magdalena Petrescu, marea sa dragoste din adolescenţă, însă după numai un an cei doi se despart.
În anul 1955, Nichita şi-a adunat poeziile sale „băşcălioase”, scrise, după propriile sale cuvinte, „fără mamă, fără tată”, într-un volum numit „Argotice – cântece la drumul mare”, însă care avea să fie publicat mult după moartea sa, în anul 1992.
În martie 1957, debutează în revistele „Tribuna” din Cluj şi în „Gazeta literară”, unde îi sunt publicate trei poezii.
În anul 1962 Nichita s-a căsătorit cu poeta şi eseista Doina Ciurea, din dragostea celor doi reieşind inspiraţia poetului pentru volumul „O viziune a sentimentelor”, apărut doi ani mai târziu şi pentru care Nichita primeşte, în acelaşi an, premiul Uniunii Scriitorilor.
La cutremurul din 4 martie 1977, Nichita Stănescu încearcă, în zadar, să-l salveze pe prietenul său Nicolae Ştefănescu, fiind lovit de un zid care s-a prăbuşit, suferă un şoc şi o paralizie de scurtă durată a părţii stângi a corpului, dar care îi va lăsa sechele pe mai departe.
În anul 1980, scriitorul suedez Arthur Lundkvist îl propune Academiei Suedeze pentru includerea pe lista candidaţilor la Premiul Nobel pentru Literatură.
Pe 13 decembrie 1983, Nichita Stănescu trece la cele veşnice, la doar 50 de ani. Ultimele sale cuvinte au fost: „Respir, doctore, respir”
Redactor șef: Ionuț Pande
Director editorial: Camelia Corina Boț
Zbor spre înălțimi 