Peste mlaștina din cerc Steaua dublă ne-a vegheatCând în lut ne-am întrupatOm și înflorire,Vremea florilor de crinNe-a fost leagăn și destin,Ursitori haine. Doar iubire presădind,Dintr-o aripă de timpNinge în cuvinte,Panglici peste șei de-argintUnduind spre răsăritNumai simțăminte! Murgii Lunii calcă iarPeste piatra de hotarDeschizând morminte,Cum din stâncă se deschidPorți tăcute hohotindPlânsetul fierbinte… Azi cad norii pesteContinuă lectura „Poezia Zilei 8 Decembrie ~ Daniela Konovală ~”
Arhive autor:Zbor spre înălțimi Camelia Boț
Poezia Zilei 9 Decembrie ~ Violetta Petre ~
Un fel de ludism evadat din truism…Violetta Petre Este vreme de rai pe planeta ”Cobai” și decembrie-așteaptă în vamă,Că nu are green card și doar vântul bastard injustețea, la vameși, reclamă.Și mai scapă prin gard pe câte-un bulevard o rafală de vifor răzleață,Într-o marți e gerar, miercuri zbor prin florar, vineri floarea, ninsori îmi îngheață…Continuă lectura „Poezia Zilei 9 Decembrie ~ Violetta Petre ~”
Poezia Zilei 10 Decembrie ~ Cătălin Iancu ~
Nu știu Nu știu când m-am îndrăgostit de tine,Îmi pare că te știu dintotdeauna,Cu tine zilele sunt mai senine,Noi suntem precum Soarele și Luna. Ne-am căutat pe ceruri necuprinse,Ne aprindeam de dorul neștiut,Ne-am întâlnit cu brațele deschise,Ne-am contopit într-un intens sărut. Când mă privești în ochi, mă trec fiori,Iubirea pentru tine e un dar,Se-aude-n zareContinuă lectura „Poezia Zilei 10 Decembrie ~ Cătălin Iancu ~”
Poezia Zilei 12 Decembrie ~ Lidia Stan ~
Lacrimile-floriLidia Stan Se rotește iarna-nGingașe ninsoriLacrimile mele-sToate niște flori Dalbe flori de gheațăCa argintul viuImprimate-n geamulvieții, purpuriu Un buchet de gânduriÎnduioșătoareDespre-o iarnă goalăȘi-nspăimântătoare Când plecat devremePe-un tărâm polarLacrimile-mi floriȚi le-am dat in dar Ani la rând, apoiAm uitat de mineScotocind prin ghețuriAspre și meschine Și pas după pas,Printre rău și bine,Fiecare iarnăMă-ntoarce la tine. AContinuă lectura „Poezia Zilei 12 Decembrie ~ Lidia Stan ~”
Poezia Zilei 14 Decembrie ~ Adriana Rusateanu ~
FEMEIESC În zâmbetul unei femeiSe-ascund și piscuri și abisuriIar stelele din ochii ei,Adăpostesc atâtea visuri. Pe fața ei vezi bucuria,Dar și tristețea totodată.Pe frunte poartă nemurirea,Chiar daca viața e o haltă. Este fragilă cum e floareaCe se vrea zilnic ocrotită.În sufletu-i adânc ca marea,Intră-o iubire infinită. În femeiasca ei iubireE-atâta jertfă pentru toțiȘi-apoi renaște dinContinuă lectura „Poezia Zilei 14 Decembrie ~ Adriana Rusateanu ~”
Poezia Zilei 15 Decembrie ~ Mira Minu ~
Ìmbinare Mira Minu Aștept zăpadasă se-așeze-n salbepeste simțiri,dând sufletului meuun ton de nou,o harpă-n devenire,duioasă lacrimă,răsfrānt ecou. Am și nu amcununi de nostalgieascunse-n păr,cu străluciri de nea,mă mai despartde câte-o reverieși văd mai clarvreun spindin calea mea! Aștept și visulnemuririi blāndesă mă ia-n brațe,să m-așeze caldîntr-un culcușcu porumbeide-a valma,primindu-mi zborul,ca pe-un magic fald. Dar nuContinuă lectura „Poezia Zilei 15 Decembrie ~ Mira Minu ~”
Poezia Zilei 16 Decembrie ~ Petronela Mocanu ~
Evantai de iubirePetronela Mocanu Rămâi cu mine până o fi să cadăDin al vieții timp și ultima zăpadă,Pe-o tulpină verde să clădim din vise,Când pe ramuri cresc, candele aprinse. Dezbrăcați de regrete, să mergem împreunăPrin Verile calde și Toamnele cu brumă,Să fii al meu Soare, de gândul îmi e noapte,Să-ți fiu Luna nestinsă ce scânteieContinuă lectura „Poezia Zilei 16 Decembrie ~ Petronela Mocanu ~”
Poezia Zilei 17 Decembrie ~ Cătălin Iancu ~
Primăvară pentru noi Atâtea ierni în suflet mi s-au strânsCă primăvara nu poate răzbate,Ochii mi s-au uscat de-atâta plâns,Verdele crud este acum departe. La mine-n gând e veșnică ninsoare,Zăpada se ridică pân’ la cer,Pe după nori se-ascunde-un palid soare,Speranțele se duc în vânt și pier. Pe boltă stelele au înghețat,Se sparg în cioburi și cadContinuă lectura „Poezia Zilei 17 Decembrie ~ Cătălin Iancu ~”
Poezia Zilei 18 Decembrie ~ Stefan Olaru ~
Cântec de leagănStefan Olaru Iubire, copil nedorit,Izvor preacurat pe-un tărâm ireal,Te naşti într-un staul smerit,Iubire divină şi fără egal… Iubire, copil dăruit,Izvor fermecat, jinduit giuvaer,Te naşti într-un staul smeritŞi-n sufletul meu mai aproape de cer… Iubire, copil preaiubit,Izvorul de viaţă a toate ce sunt,Te naşti într-un staul smerit,Pecete de foc între cer şi pământ… Iubire,Continuă lectura „Poezia Zilei 18 Decembrie ~ Stefan Olaru ~”
Poezia Zilei 19 Decembrie ~ Georgeta Giurea ~
FLORI DE GERGeorgeta Giurea Când, lacrima din cerîngheatā,în ochi se facedimineatā.Se-ntoarce clipadin eter,sā-mi desenezeflori de ger… Si fulgii micise duc strāini,iar timpulcu desagii plinise-nghesuieprin versul meu,într-un popasspre Dumnezeu. Redactor coordonator: Florentina Savu Redactor șef: Camelia Boț
