Florentina Savu

SUNT UN POMFlorentina Savu Sunt un pom nemuritor,Prin crengile mele soarele râdeȘi mi le scaldă în zori de zi,El îmi topește receleȘi stropi de căldurăÎmi împlântă în suflet,Cu acei stropi vă vorbesc despre viață,Despre dragoste și nemurire,Despre pacea lumii și despre pacea mea.Sunt liber sub cerȘi miros prin rădăcini aerul și lumina,Mă încalț cu vorbeleContinuă lectura „Florentina Savu”

Anatol Covalli

N i n g e Şi ninge şi ninge, dar nu din tristeţefulgi mari peste sufletu-mi cad.Zãpada se-aşterne ca o tinereţecãci orişice fulg e-un rãsad. Mi-e inima plinã de cald şi de bine,surâsu-nsorit este blândde când din destin, fremãtând, cãtre minevin noi primãveri surâzând. Nu-i oare prieteni o mare minunecã sunt plin de cântec şiContinuă lectura „Anatol Covalli”

Teodor Dume

În patul meu doarme Dumnezeu(autor:teodor dume) casa mea a rămas în picioareîntre pământ și cerdoar păsări obosite de zborferestrele au jaluzelele lăsateși mulți păianjenipe la colțurioglinda din baiea crăpat liniștea în douăsub tavandoar o umbră ascuțităca un tăiș de cuțitse mai joacă pe sub ușa nedeschisăde multă vremeîn patul meu stă Dumnezeuși privește icoana ceContinuă lectura „Teodor Dume”

Nicoleta Tudor

Trezește-te române. .. Trezește-te odată româneAcum, cât încă se poate,Nu mai e timp de-alte vorbe,E timpul numai de fapte Adu-ți acum bine-aminteCe bogații ai avut,Ce bogații mai ai, încă,Pe care nu le-ai pierdut Nu-i mai lăsa să te-nşele,Ajunge cu-atâta minciuni,E timpul s-aflăm adevărulE timpul să facem minuni Adu-ți aminte, româneDe-al tău înaintaș, Decebal,De jertfa-i ce-nContinuă lectura „Nicoleta Tudor”

Gabriel Cristea

Peste Danubiul rămurosGabriel Cristea Cad pletele lui Dumnezeuprin sălcii șerpuind-și vântul;Respiră din rărunchi pământulși-ndepărtări plutește-un zmeu. Se rup din turmă nori murindpeste câmpia dobrogeană,iar sufletul vântos mi-e ranăpe stuful murmurând a grind. Adulmec ierni ce nălucescca zboruri sferice de grauriși sub copite de centaurivechi Gânditori îmbătrânesc. Împovărată de licheni,pădurea-ntinde-o mână ciungăși-ncearcă naltul să străpungă,cerșind albastruluiContinuă lectura „Gabriel Cristea”

Ovidiu Oana-pârâu

ovidiu_oana_pârâu Căneală par pe câmpurile-albite,Noian de ciori în cârduri risipite,Pătând spoiala nouă din câmpieŞi croncănesc de parc`ar fi o mie. Jur-împrejur stau satele chirciteŞi-nalţă fumuri albe către ceruri,Din focuri care ard abia mocnite,Să-mprăştie arsura de la geruri. Deodată, deşi pare-ncremenită,O dâră de cărbune avansează. Să fie vreo surată rătăcită?Căci zboară, parcă-i beată şi dansează! PasăreContinuă lectura „Ovidiu Oana-pârâu”

Neagu Cornel

EPITAF FĂRĂ CUVINTE V-am explicat cândva, distinsă doamnă,că nu sunt eu acela care plângecu lacrimile ploilor de toamnăcăzând în suflete cu stropi de sânge,nici cel dojenitor certând copaciică în răzoarele de lângă stradăau ofilit la umbra lor chiar maciicântând pe Minulescu-ntr-o baladă. Nu sunt nici vrăjitorul care poatesă vindece iubirile pierdute,întoarse cu regretele lăsatepe brâulContinuă lectura „Neagu Cornel”

Radu Iorgulescu

Partaj De va veni o noapte între noimai lungă decât toate celelaltedin veșnicie am să scad o moarte,iar ce rămăne împărțim la doi.*O inimă grăbind un ultim pas,o cruce care dorul îl inundăpe bolta înstelată și fecundăașa puțin din toate a rămas*Văd stelele ce reci sunt și departe,și cerul se închide mai apoicăci va veniContinuă lectura „Radu Iorgulescu”

Ion Sima Delagaleș

Prețul Un lanț de întâmplări e-ntreaga viață,mintea un râu de gânduri efemere ;avem tristeți și bucurii, râdem și plângem,avem și suferințe și multe ne-mpliniridar când iubim ne-apropiem de stele. Ne-mbolnăvim din naștere de viațăși ne-necăm în valuri suferind de sete.Uităm că timpul niciodată nu așteaptă,că frica și singurătatea ne doboarăiar setea de arginți ne crește-nContinuă lectura „Ion Sima Delagaleș”

Stefan Moldovan

Privesc de pe pod la unda-nspumatăLovind în piloni cu forță turbată,Noaptea-i pustie, nu-i nimeni în jurȘi-n minte mă-ntreb:”mai pot să îndur?” Sătul sunt de toate, sleit de putereȘi nu mai pot duce atâta durere,Nu văd o lumină, nu-i nici o scăpare,E numai neantul ce-l simt sub picioare. Stau singur pe pod măsurându-i abisulȘi-n gând măContinuă lectura „Stefan Moldovan”