Eugenia Mihu

Poezia zilei!
Felicitari autoarei si mult scces!

DRUM ÎN DOI

Mihu Eugenia

Lângă opaiț, în casa mică, pe-o margine de pat din lemn

Stau triști, dar umăr lângă umăr, și-apoi tresar ca la un semn.

Pisica surdă și zevzeacă se gudură, torcându-și vise

Din vremuri de demult uitate, cu dorurile interzise.

Măicuța se ridică-agale și ia de sub ștergar o pâine

Făcând o cruce peste ea. Apoi cu gândul către mâine

O rupe-n două și-o așează pe masa veche și uzată

Acoperită de o pânză, imaculată, fără pată.

Mai scoate-un boț de caș micuț, trei cepe și un pic slănină,

Le drămuiește să rămână și pentru ziua ce-o să vină.

Din pivniță aduce-un vas cu lapte de vreo oră muls

Și-i pune mâței în castron. Apoi își pune, din impuls,

Și ei o cană plină ochi, dar socotește c-a greșit

Și-o pune cu blândețe-n fața moșneagului cel preaiubit.

Bunicul scoate un briceag din buzunarul zdrențăros

Și curăță de coajă ceapa apoi, în pumnul noduros,

O strânge tare s-o înmoaie, că dinții i-s din nouă-n zece,

Și-abia mai molfăie-n gingii oleacă de măligă rece.

Și după ce împart în doi merindea slabă de pe masă

Se cuibăresc, bătrâni sărmani, sub țoala neagră, veche, roasă.

  • Mai știi muiere, de demult aveam o pătură mai nouă

Și vara, când mergeam la câmp, o așterneam direct pe rouă

Și ne uitam culcați pe fân, cum trec în stoluri mici cocoare.

Mă crezi muiere, că mi-e greu și inima în mine moare?

Dar când mă duc, mă rog la sfinți, să-mi fie drumul liniștit,

Iar tu să nu bocești prea mult și sufletul tău chinuit

Să meargă înainte cale, să te descurci cum o să poți

Cu casa, mâța și văcuța, cu pensia de câțiva zloți.

Să te-ngrijești, să nu mai uiți să-ți iei pastilele în zori,

Să ieși pe ulița cea mare, măcar în zi de sărbători,

Să te îmbraci mai gros un pic, că știi, la noi în casă-i frig

Și nu o să-ți mai fiu aproape, când uiți din nou eu să te strig.

Să vii la mine la mormânt, oricât de rar, să-mi pui o floare

Și să grijești să nu îmi fie prea mulți scaieți pe la picioare

Și dacă poți să-mi pui lumină, dar dacă nu, zău, n-o fi bai

Că știu c-am fost un bun creștin dar geaba, n-oi ajunge-n rai.

  • Ce-mi spui bărbate? Ce mă-nveți? Am fost o viață împreună

Și-acum la bătrânețe vrei să umblu singură-n furtună?

Să pleci, eu să rămân pe-aici, o bătrânică de pripas?

Nu, fără tine nici nu pot și nici nu vreau să fac vreun pas.

Iar de va fi să te grăbești plecăm ținându-ne de mână,

Nici tu mai repede, nici eu, și amândoi vom fi țărână

Totdeodată. Și aș vrea, bărbate dragă, să ne-ngroape

La țărmul văii dinspre deal, la cap cu murmurul de ape.

Îi prinde mână uscățivă și i-o sărută, parcă-i sfântă,

Sărută pleoapele căzute și buzele ce nu cuvântă,

Se cuibărește-n brațul drag, într-o prelungă-mbrățișare

În timp ce porumbei se zbat și gem în blânda înserare.

22.07.2020

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: