Căzând înveţi să urci
*
de Anatol Covalli
*
Căzând înveţi să urci, căci niciodată
n-ai să obţii ceva doar din urcuş,
chiar dacă din speranţa înstelată
mai iei câte o stea şi-o faci ţăruş.
*
Ca să poţi sta la sfat cu nemurirea
eşti obligat să mori din când în când,
dar în acel moment să nu-ţi pierzi firea
cu toate că oricând e prea curând.
*
Să-ţi fie prăbuşirea verticală
şi aripile-ntinse spre senin,
căci orice-ngenunchere e fatală
pentru-ntruparea noului destin.
*
Chiar dacă în ursită-ţi e cutremur
şi stâncile durerii te strivesc,
să nu se vadă-n ochii tăi un tremur
sau altceva ce poate fi lumesc.
*
Fii Dumnezeu în orice încercare
şi lasă-i Lui plăcerea de-a fi om
oprit să-şi stingă setea în izvoare
sau să-şi aline foamea din vreun pom.
*
Atunci vei trece dincolo de lume,
nerăbdător ca iar să te întorci,
sortit să împlineşti ceva anume
şi firul nesfârşirii să îl torci.
Zbor spre înălțimi 