Concurs duminical, grup Zbor spre înălțimi

Bună ziua, tuturor!
Astăzi vă voi aduce la cunoștință rezultatele
concursului duminical de ieri 27-12-20.
Astfel, pe primul loc se situează, dna Elena Coca Mahalu, cu poezia:


Te bucură, poete!

Un strigăt spre lumină, e versul de-început
Din inimă poetul l-a scris și a crezut
În literele dragi ce-alcătuiau cuvântul
Când văl întunecat i-acoperea avântul.

Convingere că poate, dorință și putere
I-au trebuit să afle ale rimei mistere,
A-împărtășit cu lumea marea realizare
Ce-i dăruia speranță, respect și largi hotare.

Dar cel mai important în a sa afirmare
E dorul de cuvânt, lungul zbor către soare,
Te bucură, poete, de versul tău țesut
Din lacrimi și iubire, din sufletul tău brut

Și urcă-l spre lumină, să umple poezia
Când visurile nopții adâncesc fantezia
Cu mintea trează-n timp, curgă slova-n caiete
Va dăinui prin veacuri, te bucură, poete!

Pe locul doi, dna Mihaela Moisescu, cu poezia:
Dorințe
de Mihaela Moisescu

Tu vrei un ZBOR spre înălțimi, spre inimi blânde și SPERANȚĂ,
Să dăruiești cum heruvimi ne dăruiesc preatoleranță,
Tu vrei LUMINĂ îmbrăcată în armonie și culori,
De o credință adjudecată și delicat hrănind mici flori!

Eu vreau RESPECT și cântec tandru, un recital în cer, un STRIGĂT,
De-atâta timp aștept, sihastru, să simt prin ochii mei un freamăt.
Mai vreau în noi REALIZARE, iubire care ne colindă,
CONVINGERE că cel ce n-are o să primească-un loc izbândă!

Tu vrei un ÎNCEPUT de soartă, un vis în lume IMPORTANT,
În care omenirea toată să își dorească-un țel vibrant,
Eu vreau doar mâini cu mângâieri, prea însemnate în iubire,
Ce să ne-adoarmă în visări și să ne-aducă dăruire!

Mai am o singură DORINȚĂ, cum are un pământ uscat,
O ploaie de recunoștință pentru un neam ce a-ndurat
Atâtea vrăjmășii spre sine, atâta colb pe a sa viață,
Să simt un Dumnezeu cum vine și ne salută c-o povață!

Pe locul trei, dna Doina Moritz, cu poezia:
Cu dalta sufletului eu cioplesc…

Cu dalta sufletului eu cioplesc
Strigăt de lumină peste zare,
O dorință, un zbor ce se-mpletesc,
Fi-va poate o realizare

Sau poate-un început de nouă zi,
Convingere că viața-i frumoasă,
Voi dăltui în clipele târzii
Gândului cel bun, o nouă casă!

Speranță și respect cu dalta mea,
Vor fi cioplite iar și iar, mereu,
În cele patru zări le-oi semăna,
Lumii întregi să nu-i mai fie greu.

Important e să avem dorință
De-a alunga tot răul dintre noi,
Și s-avem în suflete credință
De-a merge înainte, nu-napoi!

O să cioplesc tot binele acum
Și-o să-l dăruiesc la fiecare…
Durerea lumii se va face scrum,
Numai prin iubire și iertare.

Redactor, coordonator Relu Popescu

Redactor șef Camelia Boț

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: