- IARNA –
- Ștefan Moldovan
Își cerne iarna stelele din cer,
Căderea lor e-asemeni unui vals
Și crapă pietrele de aspru ger
Iar crengile trosnesc cu sunet fals.
Nămeții albi stau claie în ogradă,
În nucul cel golaș câteva ciori
S-au luat din nu știu ce la sfadă
Cu-n croncănit care îți dă fiori.
Și ca o pată neagră pe zăpadă
O mierlă-și scutură aripa udă
Iar de pe-o cracă ruptă, mai să cadă,
O buhă huhuie-ntr-un tei, zăludă.
Pe drum nu-i nici țipenie de om,
Un câine rebegit s-a luat la harță
C-o mâță cocoțată într-un pom,
Ce tremură de teamă ca o zdreanță.
Natura-ntreagă e încremenită,
Doar fumul sur din hornuri suie,
Luna, ca o tigaie aurită
Pare pe cer o galbenă gutuie.
Eu stau în casă, la căldură,
Cu un pahar de vin în față
Și mut privesc mirifica natură
Prin geamul desenat cu flori de gheață.
Redactor, coordonator Florentina Savu
Redactor șef Camelia Boț
