Răcătău Liliana

Sub coaja unui ou

Am renăscut sub coaja unui ou…
Era atâta liniște, nici un ecou,
Empirice esențe mă hrăneau,
Mătăsuri albe trupu-mi îmbrăcau.

În carapacea strâmtă am crescut,
Nu mi-era dor să dorm în așternut,
Acolo am găsit tot ce-mi lipsea,
Tăcerea absolută, liniștea…

În embrionul cald m-am regăsit,
Eram eu, omul simplu, în sfârșit!
Trăiam în noua viață, inocent,
Totul se rezuma doar la prezent.

Din rotunjimea ce m-adăpostea,
Simțeam alături răsuflarea ta,
Avea parfum de prunc abia născut
Ca-n clipa-n care eu te-am cunoscut.

Sub coaja unui ou am renăscut,
Erai și tu în noul început…

Versuri si pictura Răcătău Liliana

Redactor șef Camelia Boț

Lasă un comentariu