
Vis
Iancu Cătălin
Când tăcerea își înfige colții-n mine, ca o fiară,
Cu o mână tremurândă înmoi pana-n călimară
Și scriu versuri izvorâte dintr-un suflet răvășit,
Visurile își iau zborul și se pierd în infinit.
Se înșiruie pe coală versurile rânduri, rânduri,
Cu privirea rătăcită mă mai las purtat de gânduri,
Pe ecranul amintirii îmi rulează filme vechi,
Cântece de dor și jale imi răsună în urechi.
Mă visez într-o tavernă cu o bere rece-n față,
De nimic nu îmi mai pasă, mă bucur deplin de viață,
Să îmi cânte lăutarii, să petrec până la zi,
Astăzi vreau să-mi fie bine, de mâine ce-o fi o fi.
Mă trezesc din nălucire cu un zâmbet dulce-amar,
S-a mai scuturat o filă din al vieții calendar,
Mă cuprinde noaptea-n brațe, într-un somn fără de vise,
Mă mângâie raza lunii prin ferestrele deschise.
Viața asta e prea scurtă, vreau din plin să o trăiesc,
Nu vreau să cunosc tristețea, ce-i frumos vreau să iubesc,
Vreau să las ceva în urmă, să îmi scriu povestea-n vers,
Să apun când va fi vremea, într-un colț de univers. Cătălin Iancu 14.01. 2021
Redactor, coordonator Florentina Savu
Redactor șef Camelia Boț