
Salturi peste timp ~Cristina Ghindar Greuruș~
Se desprind alene secunde din timp,
Ne trec pe la gene luni din anotimp,
Mai trece o zi, mai vine o noapte,
În urmă rămân neștiutele șoapte.
Timpul se strecoară fără să-l simțim,
Nu mai știm să râdem și nici să iubim.
Vom încărunți, poate, mai devreme,
Așteptând tăcuți neantul să ne cheme.
Inimi fără viață vor mai ticăi
Și fără speranță, încă vom păși.
Nu vom ști spre unde și nici până când
Dar noi împlini-vom ce ne-am pus în gând.
Vom merge-nainte fără ocolișuri,
Pe cărări de munte, peste povârnișuri.
Vom urma credința ce ne-a întărit,
Vom păstra voința care ne-a unit.
Cristina Ghindar Greurus – poet debutant
Doamna Florentina Savu – poet consacrat
Grup – Zbor spre înãlţimi
11.01.2021
Redactor, coordonator Florentina Savu
Redactor șef Camelia Boț