
Când – SONET –
*
de Anatol Covalli
*
Îmi amintesc de anii ce s-au dus
purtând în ei a noastră fericire,
când de-al tău farmec mă lăsam sedus
şi eram tot şi-n toate doar iubire.
*
Anii aceia, chiar dacă-au apus,
vibrează-n amintiri roind iubire
şi îmi sunt dragi şi le ador nespus
miraculoasa lor desăvârșire.
*
Ei în aceste clipe m-au adus
și chiar dacă în mine-i tânguire,
care pe orice gând picioru-a pus,
*
sunt ferm convins c-a vieţii împlinire
ne-a binecuvântat-o Cel de Sus,
când ne-a dorit exemplu de unire.
Redactor șef Camelia Boț
Un sonet superb!
„…miraculoasa lor desăvârşire”
Sublim.
ApreciazăApreciază