„Iară noi, noi epigonii?”
Dorina Omotă
„Din valurile vremii” vii,
Să ne redai sublimul
Prin cărți cu scoarțe străvezii
Ce-ți au pseudonimul
„Când amintirile” mă dor
Citesc din slova-ți dulce
Și-apoi pe perna mea, ușor
Las dorul să se culce.
„O, dulce-al nopții mele Domn”
Spunea si Cătălina
Când geana-i flutura a somn
Și-ți căuta lumina.
„Cobori în jos Luceafăr blând”
Îți spun și eu acuma
Și ne mai scrie câte-un rând
Ca să ne-alini cutuma.
„Pe lângă plopii fără soț”
Doar umbra îți mai trece
Când oamenii sunt trași la sorți
Și moartea îi petrece.
„La steaua care-a răsărit”
Doar tu mai poți ajunge
Iar norii plâng la infinit
Când fulgeru-i străpunge.
„Lacul codrilor albastru”
A rămas numai in gând
Fiindcă într-un câmp sihastru
El s-a prefăcut plângând.
„Iară noi, noi epigonii?”
Ne gândim la un cuvânt
Ce ne umple neuronii
Cu speranțe duse-n vânt.
Redactor, coordonator Florentina Savu
Redactor șef Camelia Boț
