Adâncuri saline
Adâncul meu e-o ocnă fără fund
cu straturile-n veșnică mișcare,
când viscolele vremii mă pătrund
cu secere și sulițe de sare
mă arcuiesc precum un arc de corn
și trupul mi-l arunc, tunând, afară,
și în adâncul năruit răstorn
puhoaiele de soare și secară.
Atunci, respir și dincolo de mine,
mi-s nările pulmoni de elefant
și ochii – lacuri de pe Anzi, senine,
în care să te scalzi nu e riscant.
Nici Zevs n-avu așa împărăție
chiar dac-a fost pe fulger suveran
și dac-o am, ți-o datorez tot ție
și sângelui noptatic , de țăran. 29.01.1984.
Drepturi de autor:
Ion Iancu Lefter.
Redactor șef Camelia Boț
Zbor spre înălțimi 