Concurs duminical, grup Zbor spre înălțimi


Înainte de a începe descrierea temei și a regulilor concursului de azi, vă rog să citiți cu atenție tot textul de mai jos, de la început până la sfârșit, pentru a evita orice neînțelegere.

După cum știți din edițiile anterioare, acest concurs are o temă dată și 10 cuvinte desemnate ca fiind obligatorii în poeziile d’voastră.
Tema concursului de azi este: începutul de primăvară, martie luna mărțișorului!
Am ales această temă pentru a sărbători debutul primăverii.

Cuvintele obligatorii din cadrul poeziei sunt: TÂRZIU, RĂSCRUCEA, LACURI, GEAMURI, DEAL, MĂRUNTE, SURĂ, PRESAT, ZGRIBULIT, UITAT.
Menționez că aceste cuvinte fac parte dintr-o poezie a unui poet clasic, poezie a cărui text va fi publicat ulterior, luni!

Criteriile de compunere a poeziilor sunt următoarele: să nu aibă mai mult de cinci strofe dacă sunt scrise în stil clasic (rimă, prozodie), atenție la greșelile gramaticale sau dezacorduri, respectați tema concursului!
Sunt acceptate și versurile albe!

Se acceptă doar o singură poezie, care trebuie să fie și semnată de către autor.
Nu se acceptă derivate ale cuvintelor obligatorii, fără conjugări, fără declinări, fără articulări, folosiți aceste cuvinte exact cum sunt aici, scrise cu MAJUSCULE (nu cu litere mici).
Concursul începe din acest moment și se încheie (duminică) la orele 22:00, ora României! La acea oră toate poeziile vor fi colectate în forma în care se află!

Orice postare cu subiectul concurs duminical, după acest termen nu va mai fi acceptată! De asemenea, nu vor fi acceptate corectări după orele 22:00, la poeziile deja postate. La refuzul corectărilor după această oră, riscați ca poezia respectivă să fie ștearsă automat din grup de către Facebook, ea neapărând nici ca versiune necorectată.

Rezultatul va fi anunțat luni! Atașați poza de mai jos pentru a vă putea identifica poeziile trimise pentru concurs, altfel pot trece neobservate!


Din păcate concursul duminical desfășurat ieri nu are un top!
Felicitări dnei autor, Violeta Andrei Stoicescu, câștigătoarea concursului!

Zâmbet de primăvară ~Violeta Andrei Stoicescu ~

La RĂSCRUCEA dintre vremuri, adieri de vânt polar,
Bat în GEAMURI şi se-avântă-n depărtări. Apoi dispar…
Peste DEAL, din flori MĂRUNTE, un covor s-a aşternut,
Geru-şi strânge pleata SURĂ şi se face nevăzut.

De sub nea timid răsare ghiocelul alb, curat,
Să-l păstrez apoi cuminte printre file la PRESAT.
Peste LACURI, câte-un nufăr ZGRIBULIT, zâmbeşte iar,
Din TÂRZIU c-o mângâiere, blânde raze-acum răsar.

Ca un vers de poezie prins în piept cu fir de dor,
S-a-mpletit cu nostalgie, martie-ntr-un mărțişor.
În fiorul ce se-ascunde-n firul ierbii cu oftat,
Primăvara se întoarce printre noi, nu ne-a UITAT.

22.02.2021

Redactor, coordonator Relu Popescu

Redactor șef Camelia Boț

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: