Despre Eminescu

FILE DE VII SLOVE

,,…Eminescu, care e la Niamțu, e cu totul bine, dar dacă ar veni la Iași, n-ar avea cu ce trăi. Nu s-ar putea face ceva pentru dânsul?
Vreo rentă viageră, vreo recompensă națională? Sau vro pensiune de la vreun bogătaș de pe acolo? E o adevărată rușine pentru țară ca un asemine om să nu aibă cu ce trăi în viață, când numele lui va trăi cât veacurile.”

  • Fragment din scrisoarea trimisă de Șefan C. VÂRGOLICI (1843, Borlești, Neamț – 1897, Iași) – profesor universitar, poet, critic literar, traducător, membru corespondent al Academiei Române – prietenului său, Iacob NEGRUZZI, directorul revistei Convorbiri literare.
  • Iași, 25 ianuarie 1887
    Sursa: Magazin istoric, nr.10 (643), octombrie 2020

„Dacă „prietenii” junimisti l-ar fi protejat cu adevărat,Eminescu ar fi trăit mult.Capturati de nevoile noastre zilnice însă,nu avem tot timpul ochiul „deschis” pt nevoile prietenilor.Un set masiv de cărți a dedicat suferinței eminesciene ilustrul eminescolog craiovean,prof.Constantin Barbu.E frumos să ne amintim azi de Luceafăr….”

Trecutul prin ochii prezentului, Incursiune în Istorie !

,,Și dacă…”, Mihai Eminescu, 1883. ,,Și dacă un dor”, Veronica Micle, 1887.

Ce mi-au atras atenția sunt două poezii semnate de Eminescu și Veronica la distanță
de cățiva ani. Poezii care stau mărturie cum geniul eminiscian a influențat cariera poetică a
Veronicăi Micle.
Asocierea rimelor e imposibil de negat. Eminescu o inspira pe Veronica, așa cum avea
să ne inspire, postum, pe toți.
Ambele poezii au căte trei strofe. Ceea ce urmează e parcă un dialog mut, peste ani, între
Eminescu și Veronica Micle.

,,Și dacă…” – Mihai Eminescu

Si dacă ramuri bat în geam
Și se cutremur plopii,
E ca în minte să te am
Și-ncet să te apropii.

Și dacă stele bat în lac
Adăncu-i luminandu-l,
E ca durere mea s-o-mpac
Înseninăndu-mi găndul.

Și dacă norii deși se duc
De iese-n luciu luna,
E ca aminte să-mi aduc
De tine-ntotdeauna.

,,Și dacă un dor…” – Veronica Micle

Și dacă-un dor mai simt în piept
Cănd se ivește luna,
E ca să nu te mai aștept
Și azi căntotdeauna.

Și măngăieri de mai pot fi
Unei vieți de jale,
Ar fi de-a nu te întălni
Nicicănd în a mea cale.

Iar fericită de eram
Să fiu în astă lume,
Pe tine nu te cunoșteam
Nici îți știam de nume.

La distanță de ani, cele două poezii sunt parcă un dialog ‘în etern’ între Mihai Eminescu și
Veronica Micle, Un dialog poetic, al unei iubiri neîmplinite.

Redactor șef Camelia Boț

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: