Dorina Omotă

Tu mi-ai fost înger și călău

Tu mi-ai fost înger și călău
Și te-am iubit cu disperare
Însă când simt ignorul tau
Mă frâng în ploi de tulburare

Din gândul meu de ai pleca
Poate c-aș fi iar fericită
Și lacrima mi-aș fereca
Într-un tunel de stalactită.

Nu mă jelesc dar nu mai pot
Când văd privirea ta de gheață
Care mă face să socot
Că-i timpul să îți ies din viață

Și am crezut, da, am crezut
În gura ta cea mincinoasă,
Dar m-a durut când am văzut
Că vorba ți-e tot mai tăioasă.

Și-am înțeles încet, încet
Că mi-e de neiertat greșeala
Findcă din lumea-ți de ascet
Dorit-am să scot plictiseala

Da, recunosc, e vina mea
C-am risipit flori de iubire
Acolo unde loc avea
Doar cineva din amintire.

Și am rămas pe locul doi
Tot așteptându-mi fericirea
Dar findcă nu eram un „noi”
A apărut dezamăgirea.

Tu mi-ai fost înger și îmi ești
Dar astăzi dragostea din mine
Închide cartea cu povești
Și va uita că-ți aparține.

Un tei în amurg și Eminescu ~Dorina Omotă~

Eminescu este dorul,
lnfinitul și fiorul,
Un amurg de tei în floare
Peste ziua care moare.

Este geniul, este zarea,
Preaplinul si disperarea.
Plânsul plopilor nostalgic,
Și-al iubirii țipăt jalnic.

În emoţii dulci de vorbe
Și flori albe scrise-n slove.
El e visul și iubirea,
Patima, nemărginirea.

Eminescu-i poezia,
Absolutul și trăirea,
Stea lucind peste izvoare
În versuri nemuritoare.

autor
Dorina Omota

Din volumul:

Redactor șef Camelia Boț