Trenul de noapte
Eduard B.
Mi-e iarnă în piept și aș trage un fum,
întinde-mi țigara, străine!…
Peronul acesta miroase a scrum,
nu-i nimeni, doar eu și cu tine
Aici, doar marfare opresc, uneori,
să tragă pe-o linie moartă,
să-ncarce copaci ce devin călători
spre locuri nescrise pe hartă
În trenul de noapte pe care-l aștept
va trage semnalul de-alarmă
un ţânc vagabond, zdenţăros dar deștept,
ce știe poveşti despre karmă
Eu nu am bilet, dar e ultimul tren
ce trece prin veacul cu gara,
și nu-s cerșetor, pe-o hârtie-un catren
îți scriu și dă-mi mie ţigara!…
Urca-voi din mers, dacă nu va opri,
acarul îmi știe necazul,
cât timp voi pleca, până când vei citi,
el poate să schimbe macazul
Sunt două direcții, n-am bani să plătesc
da-mi pare că vine și ţipă
sirena… e ultimul tren, și-i firesc
să-l prind chiar în ultima clipă
Vagoanele-s pline, exodul e-n toi,
se duc toţi spre capăt de linii
mai dă-mi o țigară, prietene, noi
rămânem aceiași – străinii…
Tu, nu are rost să te urci, tu rămâi
să fluieri în gara pustie
când fi-va să pleci, cu alt tren, mai întâi
citește ce-am scris pe hârtie…
19 martie 2021
Redactor șef Camelia Boț
Zbor spre înălțimi 