Eduard Bucium

Trenul de noapte
Eduard B.

Mi-e iarnă în piept și aș trage un fum,
întinde-mi țigara, străine!…
Peronul acesta miroase a scrum,
nu-i nimeni, doar eu și cu tine

Aici, doar marfare opresc, uneori,
să tragă pe-o linie moartă,
să-ncarce copaci ce devin călători
spre locuri nescrise pe hartă

În trenul de noapte pe care-l aștept
va trage semnalul de-alarmă
un ţânc vagabond, zdenţăros dar deștept,
ce știe poveşti despre karmă

Eu nu am bilet, dar e ultimul tren
ce trece prin veacul cu gara,
și nu-s cerșetor, pe-o hârtie-un catren
îți scriu și dă-mi mie ţigara!…

Urca-voi din mers, dacă nu va opri,
acarul îmi știe necazul,
cât timp voi pleca, până când vei citi,
el poate să schimbe macazul

Sunt două direcții, n-am bani să plătesc
da-mi pare că vine și ţipă
sirena… e ultimul tren, și-i firesc
să-l prind chiar în ultima clipă

Vagoanele-s pline, exodul e-n toi,
se duc toţi spre capăt de linii
mai dă-mi o țigară, prietene, noi
rămânem aceiași – străinii…

Tu, nu are rost să te urci, tu rămâi
să fluieri în gara pustie
când fi-va să pleci, cu alt tren, mai întâi
citește ce-am scris pe hârtie…
19 martie 2021

Redactor șef Camelia Boț

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

<span>%d</span> blogeri au apreciat: