PRIN IERBURI FOȘNITOARE
Pe albul lumii înflorite căzu amurgul ostenit,
Treceau albinele grăbite prin plaiul cel cu rai stropit.
O păpădie ca un dar, din boale ce te lecuiește,
Zbură cu leacul ei amar, de-amară nimeni n-o dorește.
Din verdele de sub tufiș, ieșiră pui aproape goi,
Sau strâns la talpa de măcriș sub raza lunii din zăvoi.
Stătea la margine de drum salcâmul cel primăvăratic,
Miresme scutură din ram, simțind un suflet singuratic…
Se-aud prin ierburi foșnitoare năluci din lumile divine,
Încet pășeau a cercetare, iar eu pășesc atunci spre tine!
Maria Defrancz
06 04 2021
Drepturi rezervate de autor
Redactor șef Camelia Boț
Zbor spre înălțimi 