
TREN DE NOAPTE.
de Marian Florentin Ursu
A mai rămas iubire, a mai rămas şi moarte
a mai rămas ecoul, am mai rămas şi noi,
biletul de adio la un final de carte
şi-un tren ce se nu se-ntoarce vreodată înapoi
Când marii singuratici în primăvara rece
se-ascund adânc în sine de teama vreunui nor,
o umbră–ngenunchează când alta vrea să plece
şi-un felinar în gară a îngheţat de dor
Când ochii se sfărâmă în limpezimi de piatră
în zarea fără capăt, pe drumul ocolit
se sinucid speranţe pe-o linie ferată
în aşteptarea lungă cam cât un infinit
Dar nimeni nu-i acolo în depărtarea surdă,
la capătul de linii, în ştersul anotimp,
doar marii singuratici prin gara muribundă
suscită o iubire la margine de timp
Luminile sunt stinse-n oraşe ferecate
şi idealuri frânte se clatină pe culmi
mai trec nişte destine cu trenul cel de noapte
prin cea mai veche gară ce-mparte două lumi.
Redactor, coordonator Florentina Savu
Redactor șef Camelia Boț

