Exercițiu literar cu Mihaela Avram

Bună dimineața, grup frumos!❤
Parfumul liliacului să vă însoțească în fiecare anotimp, iar primăvara să vă surâdă în suflet, mereu!
Felicitări pentru versurile frumoase! Vă aștept și la următoarele provocări!

PARFUM DE LILIAC

Eu am crescut cu liliac la poartă
Și port în suflet dor de liliac ,
Mi-a scuturat lumina lui pe soartă
Și peste pașii mamei din cerdac.
(Georgeta Rada)

Și m-am născut chiar când dădea în floare,
Când haine-n alb și mov își îmbrăca,
Când viața ne era o sărbătoare
Și Dumnezeu ne binecuvânta.
(Florentina Savu)

Îi simt mireasma-n fiecare seară
Și-adeseori mă-mbată cu-amintiri,
Mi-e drag când înflorește-n primăvară…
Ecoul mov al unei mari iubiri!
(Anca Man)

Mi-am prins în gânduri mov chiar și ciulinii,
Dor nesfârșit de cerul meu de-acasă,
Acolo unde-n veșnicie crinii
Aștern ștergare proaspete pe masă!
(Daniela Konovală)

Un curcubeu răsare peste sat ,
Parfum de liliac mă înfioară
Eu știu că doar o viață mi-a fost dat
Să te iubesc la fel ca-ntâia oară..
(Marin Rada)

Parfumul lui și-acum mă însoțește
Când se așterne iarna peste tâmple,
Când ultima dorință-mi asfințește,
De liliac, tot sufletul se umple!
(Mihaela Avram)

Redactor, coordonator Mihaela Avram

Redactor șef Camelia Boț

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: