Lidia Stoia

Un gând din gândul omenirii

muritori suntem… toți trecători prin vaduri… toți călători eterni… fire de nisip ce parcă înviem
ca zale într-un lanț morfic, ascultând de strigătul gândului minții ce ne cheamă să ne naştem
întruna copii, să fim cruci, cruci de oase… cruci vii răstignite-n revendicările cărnii nesățioase
şi-al sângelui îndemn, robiți de pofte şi patimi, ravăşiți de neştiințe şi credințe proprii, orbiți şi
dezorientați de nemiloasele vreri… labirintul gândirii, cu-a gândirii poveri, ca prietenul cel mai
aproape… ca dușmanul de care nu eşti învățat să te temi nici atunci când eşti slăbit de puteri,
împuținat de zile, sărăcit de speranță, cu sănătatea şubredă, tu-mbătrânit dup-o viață primită
fără s-o fi cerut… tu, din neființă, ființă… de niciunde, spre nicăieri, rătăcit şi pierdut, făcând pe
pământ aceleaşi lucruri pe care alții ‘nainte le-au mai făcut, azi uşor diferit față de ieri, gândul,
podoaba umanității, umanitatea, liber cugetătoare… veniți în viața ce o avem de trăit ca-ntr-un
loc magic al regăsirii, numai aici zămislindu-se vise, numai aici să poți gândi ce ai de gândit şi
să spui ce ai de spus celorlalți, faptele tale, cărarea şi calea, pavată de judecata minții, şi tu, şi
eu, un gând din gândul omenirii, emis între pământ şi cer printre zadaruri obscure, confuzii şi
înşelăciune, deşertăciuni şi talanți… mintea omului, o sărbătoare, neexistând munți mai înalți,
nici mlaştini mai ispititoare, nici deşerturi mai arzătoare şi nici aripi mai largi cu care omul să
poată să zboare, cum nu este nici o tainiță mai afundă, unde să te ascunzi de ceilalți, de când
a fost însămânțat cu om pământul, cu el, împreună, conturându-se gândul, dintre încrețiturile
minții pornit să-i pună-n gură cuvântul, el, suflare vie, ce, lutul i-a-nnobilat, încât… doar pentru
acest lucru să se umple de fericire, însă omul s-a trezit că visează la nemurire, spre-o viață cu
nemoarte, candidat, acaparat de miraje ce-au izvorât din gândire, aici pe pământ trăind pe-un
prag de păsuire, legat cu nod de încercări şi de dreptăți şi disperări, alunecând pe-un tobogan
al viețuirii înțelegând sau nu identitățile iubirii… născut, să facă din câte-s a lui, toate… şi pe-a
altora, uneori, jumătate, fără să poată lua locul la nimeni, fructele minții, numai cu ploile sale
udate, el fiind răspunsul la orice întrebare ar avea… venit pe lume să-şi dea, el, cu el, întâlnire,
în confruntare pământul scenă-ntr-o regie cu timp şi spațiu oferit gândului împlinit prin rostiri
a cuvântului, şi eu, şi tu, un gând din omenire… năruind şi clădind vise… interferând cu a tale,
cu-a lor, sau a altui… visele, izvoare de fericire, omul, de viață flămând… chiar dacă, e clar, că,
de murit murim oricum, de asta, nu scapă niciunul, viața ca singurul drum de parcurs, iar noi
n-avem cum rătăci drumul în sens unic indus… totuşi, cât pasul măsoară pămîntul simțindu-i
țărânii în talpă sărutul omul cară cu sine şi gândul, bun, sau rău, cu raiul şi iadul său… căci şi
cel mai bun dintre oameni e-aproape dar departe de Dumnezeu, calendarele pline de sfinți, ca
păşunile de ciobani care pasc oi cuminți, ca şcolile, cu profesori, dăscălind copii mulți, dar cu
prea puțini premianți… ca partidele mincinoase, cu propagande false trişând la urmă votanți,
ca parlamentele pline de politicieni prea puțin diplomați, ca bisericile pline cu popi, însă, prea
puțin cucernici părinți… toți marcând şi controlând lumii cărările, însă-ntre ei, prea puțini sunt
convingător devotați… şi ei, şi noi, un gând din gândul omenirii… energii terestre, încojunrând
ca o plasă pământul… gândul, cuvântul… cuvântul, faptă, când nu îl ia vântul… realitatea, aşa
cum o ştim… aşa cum reuşim s-o vedem… şi din ce vedem, cât înțelegem… sau cât dorim… şi
eu, şi tu, porniți în căutarea fericirii… orbi, neaflându-i tărâmul, hotarele zăvorând-o în noi, noi
fii ai ploilor trecătoare… şi buni şi răi, într-o viață în care se moare… şi răi şi buni, crezând că
sunt pe lume cei mai deştepți… dar… cât trăim, omul cu adevărat bun, şi de la care, bunătate
aştepți, e acela ce poate săvârşi răul însă nu-l face, nu din teamă sau laşitate ci pentru că are
astfel mintea sa aşezată şi nu-l lasă nici conştiința şi nici inima nu îl lasă ca din viața primită
să-şi vrea prăpădită nici măcar o secundă… nici măcar o clipită să nu o stea pornit pe război
ştiind mai mult ca destui nebuni printre noi, negustori de suflete, năruitori de destine, călăi de
popoare şi inumani trădători pentru bani nesătui… toți, gânduri şi cuvinte, toți, fapte… şi dacă
tot ni-s datori cu o moarte de ce să murim de zeci de ori înainte… cimitirele şi-aşa-ncărcate de
oase descărnate părăsite de suflete, printre borzii gliei privind lăcrimate spre alte suflete care
stau la rând înecate de gemete, fiindcă, vezi tu, prietene, cum îngăduim să ni se dea suferință,
fermecați parcă, să o primim fără ca să cârtim… ca şi când, fără suferință, nu am şti să trăim
înlăuntru lutului, care oricum va dispărea la un moment dat corectat de dojana mormântului
într-o groapă din fundul pămîntului, secretul fericirii nefiind, de fapt, nici un secret… ea, în noi,
de la naştere, până la ultimul epitaf desuet, scris pe crucile de lemn şi de piatră, țări şi oraşe,
împărății şi imperii, adversari şi rivali, eroi viteji, şi concurenți loiali, alinați de soartă în vatra
din cimitire… cu toate că, cea mai grozavă amintire, nu o lăsăm în inima urmaşilor, care şi ei
pier, ci, în inima şi în sufletul universului care îşi va aduce aminte de tine o veşnicie, aşa cum
ai fost, aşa cum ai făcut, aşa cum ai trăit, tu o masă de energie dintr-un angrenaj într-un rost,
rostul nefiind efemer, calea armelor omul inventând-o pentru fericiri fără de rost în rostuiri de
fericiri lăsate de Dumnezeu într-o viață de om măsurată de El, astfel încât… azi, nu îți mai iau
partea, om rău, tocmai fiindcă, viața, nu a început cu moartea atunci când Creatorul şi-a dus
la-ndeplinire lucrarea gândită de gândul Său… în atelierul Lui de creații, Iubirea îi cânta Vieții
naşterea presărând flori pretutindeni unde-şi deschidea ochii ea lăsând somnul veşnic scenei
finale după ce pe pământ s-a-ntâmplat viețuirea cu tot parfumul şi toată lumina sa… cu toată
dulceața ce-aduce-n inimă împăcarea din bucuria de-a exista, şi-atunci, de ce să vrei să fi rău,
suflete, când cu răul, n-ai cum, undeva, să ajungi… şi-apoi… încotro vrei să fugi dacă nu tot în
aceeaşi direcție cu timpul vremii binevoitoare din veci… când ai să pleci, şi tu, să laşi în urmă
ce-ai construit, neândoielnică importanță, având temelia gândului bun… ea, o moştenire care
valorează ceva, întărind întrucâtva osul străbun, un clavir, materia cenuşie care-nvață, învață
mereu şi mereu peste tot ceea ce ştie, de miliarde de ani, folosind note de la pianissimo până
la tremolo înalto ca-ntr-un zbor de rândunele pe cerul albastru… ca o văpaie ce zămisleşte un
cânt lângă alt cânt idei curgând dintrânsele botezate într-un râu de lumină ce oglindeşte în el
stele ce-aprind alte stele, gândurile, fuioare ce torc pisiceşte, luciri de sori într-un coş de nuiele
cu raze picurate regeşte din lumina divină, să poată omul, să creeze cu ele, iubirea, răspunsul
la toate cele văzute şi nevăzute… iubirea, răspunsul spiritual în toate ce-s sub soare făcute, ea
implicată, şi înlăuntru, şi înafară… un soare, luminând cărarea ancestrală a spațiului terestru,
de viață ocrotitoare, după cum gândirii sale ea-i porunceşte, strigându-i Vieții ,,… trăieşte !”, la
fiecare viu, viața, un premiu al său, chiar şi-atunci când binele nu-ți prea reuşeşte, puterea rea
a gândului rău chitită să înceapă războiul în jurul tău, bazată laş pe barba cuvântului ales pe
sprânceană între două clipiri de pleoape ce adună dureroase explozii de lacrimi în geană, pe
când ochiul apos aruncă sulițe după sulițe strigând ,,…Viață, uimeşte-mă!” să poată spune tot
omul ,,… ăsta, da, show !”… răul manipulând dintotdeauna binele jurând şi încredințând că tot
ce face, face în folosul său, bietul bine-nghițând găluşca, de prea puține ori, spunându-i răului
,,… hai, nu zău…?!”, mai ales că moartea nu ne dă nimica-n schimb, cât trăieşti materia minții
lucrând, şi la neântrebări răspuns căutând, noi toți, aici, ucenici, aruncați în apele frământate
ale gândirii, pescuitori, pescuiți, de propriul gând ispitiți, de-aşa multe dăți gândul nostru ca o
piatră de moară, omul, sfărâmător de peceți semănând cu lama cuțitului ce deschide scrisori,
tu, să-nțelegi, să pricepi… să te dumireşti, înainte să mori, că, şi în vremuri vechi, şi în vremuri
noi, tot din gândul minții alegi, voia întâmplării, ținând de şansa nedată visării să se-ntâmple
în tot ce se-ntâmplă, ea ca o pânză goală, sau, nețesută, încă… oceane de gânduri, antrenând
nevăzute mări de cuvinte rostite-nerostite, şuvoaie fără stavilă şi fără maluri din minte, valuri
aducând alte valuri, albiile, niciodată secătuite, ele, forța furtunii tale de om… unde-nspumate
frământate cum frământă vântul frunzele-n pom, oricare dintre oameni păşind fără teamă în
gândul său… gândul bun… gândul rău… conştient gândul că omul le simte pe toate şi ‘nafară
şi înăuntru ca dintr-un întreg condamnat la scindare, în scindări cântărind mizele cu alt gând
ascuns după gratii, nu o dată gândurile bune ca acei sfinți a închisorilor ce se luptă cu patimi
pentru-a minții libertate în cugetări, oricare sfânt al gândirii ca un alt Christ purtător de lumini
divine în cereştile iertări şi în dăruirea de sine… trist, Doamne, trist, pentru om, fiindcă gândul
ascuns omenesc ştie că, omul nu va urca niciodată până la Tine… gândul omului, ca un vraci
care amestecă ceaiurile din plante lecuitoare cu ierburi otrăvitoare păgâne, cumplit frângând
clipe de viață, fiecare clipă având importanță, în fericirea de a fi oameni… gândul lui rău, ca o
urâciune ce spurcă norocul pe care omu-l caută în trifoi şi-n carul cu fân, dar nu-l vede nici de
ar folosi microscopul, deşi îşi pune moartea la încercare ades, ca într-un examen, înainte să îi
vină sorocul… se joacă cu gândul cum te-ai juca cu focul, înainte de-a trăi cel puțin într-un vis,
realitatea, şi ea un vis ce nu s-a sinucis când a fost prezisă-n istorii… însă, prea greu să îl vezi
pe leneş gândind… gândul rău, ca un câine turbat ce şi-a ascuțit dinții izgonind gândul bun, ca
un cerber stând la porțile minții să nu îl vadă pe-acesta visând şi sperând, visul fiind aducător
de speranță… după numărul de întunecimi lipsite somn să putem număra coşmarele omenirii,
lumea greu trăind şi dacă doarme prea mult, letargia neavând cutezanță, numai cerescul divin
să facă față delirului umanității, oamenii, atât de răi când nu dorm… ei treji, refuzând materiei
cenuşii apa vie a Sfântului Potir, noi prin alegeri să fim ceea ce vrem să fim, fățarnici, neuitând
să ne rugăm Dumnezeului nostru să mai aibă răbdare puțin, când, altele ar trebui să fie rugile
noastre, căci, nu anii, sunt dovada maturității, ci, modul în care gândim… răutatea, ca o formă
ratată a inteligenței, de miliarde de minți să depindă ce vom culege… rodul gândirii la purtător,
cel mai aşteptat răsărit de soare, răsăritul oricărei zi vieții deşteptător… gândul bun o poezie a
minții ce-aduce laudă materiei cenușii, el mesagerul adevărat al iubirii… şi… fiindcă fiecare din
noi contăm într-un univers în care existăm, să ne-aducem aminte mai des ce suntem… gândul
bun… gândul rău… şi tu şi eu un gând din gândul omenirii, pământul, locul regăsirii ce-a oferit
spațiu şi timp gândului să fie-mplinit prin puterea cuvântului… gândul omului ca prietenul său
cel mai aproape în tot ce însemni, ca duşmanul de care nu eşti obişnuit să te temi… noi, cruci,
cruci de oase… în lumea aceasta a omului pe care o merităm, adaptată gândirilor noastre… în
timp ce, călcăm la tot pasul peste frumusețile simple ale Creației… țărâna, sărutându-ne talpa,
ea primind întrânsa rămășițele vieții… primindu-ne şi pe noi, fiii Grației…

STOIA LIDIA,
Timişoara,
30 – MAI -2O21.

Redactor șef Camelia Boț

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: