Luminile copilăriei
Mi-e dor nespus, de năframa copilăriei,
Ce flutura vioi pe sufletu-mi subțire,
Când săltam cu fluturii printre flori,
Trecând pajiștile smălțuite de culori…
Cutreieram în amiezi maluri de izvoare,
Adăpând mielușeii si blândele mioare…
Din verdea umbră, îngânam privighetori,
Valea luncii era drum, cu multe chemări!
Și amurgul îndemna molcom sper acasă,
Când văpaia picotea, tata trăgea la coasă…
Mama cu sora, răsturnau mămăliga pe masă…
Cine era scăldată-n povești, de luna crăiasă!
Sub arcul cerneală, înseninat de luceferi,
Caruța cu flori de fân dăruia-n somn puteri…
Și calea era lină și aripa cheie a firii păzită,
De roibul țintat, ce rumega iarba nou cosită…
În rasuflarea-i blândă, visele torceau izbândă
Și viața cu pașii ei, ne-a fost mereu fecundă!
In brațele moșului Ene, găseam stelele raiului
Visând la zborul pe calea sortită a destinului!
Maria Sângerean-Sibioara
Redactor șef Camelia Boț
Zbor spre înălțimi 