Ne statea asa de bine!
Autor Marinela Nichitovici Popa
Și îmi stătea așa de bine,
Privirea ta, pe chipul meu!
Mă-mpodobea cu perle fine,
Sclipire-a sufletului tău.
Și îți stătea așa de bine!
Sărutul meu pe a tale buze.
Erau așa de roșii și de pline!
Cine ar fi vrut să le refuze?
Da! Ne stătea bine-mpreună,
Ca două flori mărgăritare,
Ca două jumătăți de lună,
Ca două jumătăți de soare.
Nu era nimeni mai ferice
Și nu era nimeni mai frumos,
Putea să zică orice-ar zice,
A lumii gură, pe din dos!
Daca era?…de ce acuma
Acest sublim nu mai există?
De ce e jumatate lună?
De ce lumina este tristă?
Când am pierdut a lor minune
Cand am uitat sa fim frumosi,
Privirea ta nu-mi mai stă bine
Și buzele sunt doar reproș.
Mi-e dor de noi, cei de odată,
Unul pe altul să ne luminăm
Si sclipitori pe viața toată,
Doar ce-i frumos din ea să luăm!
Redactor șef Camelia Boț
Zbor spre înălțimi 