Petre Vatuiu

O poezie al cărei mesaj a fost mut!

Destin

de Petre Poștașu’

Ce nobil răsare tristețea
În ochii ce-ți cad pe pământ,
Când taci și te treci ca o umbră
Și buzele palide-ți sunt!

Oftezi și te-apasă pe umeri
Destinul mai greu ca oricând,
Te-ndoi ca o creangă subțire
Sub biciul bătăii de vânt.

Te pierzi cu amurgul în noapte,
Te doare și-ai plânge puțin
Când simți că și-a prins deznădejdea,
În sufletul tău rădăcini.

Și-n noaptea tăcerilor multe,
Icoană-n fereastră te-așezi,
Te dor anii grei dinainte
Când n-ai vrut trădarea s-o vezi.

Când beai cu nesaț din otrava
Cea dulce a buzelor lui,
Voind să-i dai toată ființa
Și viața pe tavă să-i pui.

Rămâi la fereastră icoană,
Veghezi cerul până târziu,
Speranța-i pierdută și moare
Pe-un cal rătăcit în pustiu.

Când zorii șterg stelele toate
Oftezi și șoptești vorbe-n vânt,
Pui capul pe mâinile slabe
Și somnul te prinde plângând.

Femeie frumoasă și tristă,
Te-ai șters înainte de timp.
Ce nobil răsare tristețea
Pe ceara din chipu-ți sublim!

Redactor șef Camelia Boț

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: