Pădurea sufletului
Pădurea unui suflet poartă-un nume
Și printre ramuri frunze colorate,
Îmbrățișând cu foșnetul anume,
Aripa gândului când o străbate.
Din ea adun balsam de vindecare,
Și dor nebun ce nu vrea să mai treacă…
Mă-nvăluie cu umbra pe cărare,
Când crengile în fața mea-și apleacă.
În tine găsesc și apa și pământul,
Și rădăcina care mă susține.
Pe buze arse înflorești cuvântul
Iubire, uitat cândva printre suspine.
Pădurea se numește Împlinire
Cu verdele scăldat în stropi de rouă,
Ce se revarsă-n râu de fericire,
Când mă cuprinzi cu mâinile-amândouă.
Pădurea sufletului tău, iubire,
E veșnicia strânsă-ntr-un destin,
Altarul luminat de o făclie,
La care viața-ntreagă mă închin.
Rodica Ochiș
Drepturi de autor rezervate.
Redactor șef Camelia Boț
Zbor spre înălțimi 