Iertare
Pe când eram un fiu ce rătăcea mereu
Ca și un CONDAMNAT la chinul cel mai greu,
Am fost PĂTRUNS adânc de glasul cel DUIOS
Al tatălui iubit, un glas melodios!
Acel glas pentru mine e LEAC adevărat,
GÂNDESC că el e cel ce m-a eliberat !
Căci mi-amintesc cu drag când tata-mi tot spunea:
”Să nu PLECI de acasă, te rog mult, nu pleca!”
Pe-atunci eram un tânăr așa de-nflăcărat
Încât credeam că totul e de cumpărat,
Dar mă-nșelam amarnic, nu eram fericit,
Am prins curaj: spre casă cu drag eu am pornit!
Din mare depărtare pe tata îl zăresc,
Cu drag în prag m-așteaptă, încep să mă-ntăresc
Alerg spre el și-n lacrimi eu strig :” Să nu mă CERȚI,
Te rog iubite tată, din suflet, să mă ierți !”
Tata, plin de milă, mi-a oferit IERTARE,
Și sufletu-mi rănit, găsit-a vindecare!
Fiind eliberat, tu pacea o zărești
E ca și cum tu URCI spre –acele SLĂVI cerești!
Putnic Gherghina-Maria
drepturi rezervate de autor
-20.06.2021-
Redactor, coordonator Relu Popescu
Redactor șef Camelia Boț
Zbor spre înălțimi 