Florin Dediu Suceceanu

Scributarii
de Florin Dediu Suceveanu
(după Mihail Eminescu)


Pui sub cloșcă, sub a muzei fustă largă, purpurie,
Au crescut și sînt o breaslă scributarii cu simbrie,
Auresc minciuna-n versuri pentru cititorii-struți;
Exersează ca să pară zîmbet radios grimasa
Screamătului de-a ajunge-n panteonul de sub masa
De pe care cad ciolane la căței și la vînduți.
.
E satanica mafie în cultura literară,
Masturbînd simțiri să pară mare dragoste de Țară,
Într-o limbă fără verbe, țanțoșă, gălăgioasă.
Junii inspirați de clasici sînt plagiatori sălbatici,
Dar LOZINCA E PAROLA DE DEBUT, acestei zvastici
Uși i se deschid, Succesul, Rang, Fotoliu, Soldă, Casă!
.
Scopul scuză ce mijloace folosești, ei sînt lacheii,
Urechea din dosul ușii, ochiul prin gaura cheii.
„Filozofi”, „dădace”, „dascăli” cugetă în poezele,
Se excită-n propriul zvîcnet și strigarea pătimașă,
Capetele involute, de-a extazului cravașă,
Zgîlțîite de orgasme în obscene temenele.
.
Apostații ne învață omenia ce înseamnă
Și dospind de lenevie să muncim ne tot îndeamnă,
Din condei e-atît de simplu cînd nu-ți ninge și nu-ți plouă!
Teza și Lozinca fără logică sau sentimente,
Dintr-o gură-n altă gură aruncate excremente,
Nici în somn nu ai scăpare de această plagă nouă!
.
Cînd mafia îi aruncă sorții cad ca mîța moartă,
Nu contează că ești geniu, spre tipar nu treci de poartă!
Își știu bine în mafie loc și rol chiar și portarii!
După nesfîrșite drumuri, alte drumuri, iar și iar,
Într-o țară-n care cinstea n-are loc nici în altar,
C-au găsit-o și credulă și incultă cărturarii!
.
Parc-ar fi născuți de diavol să presare tuberoze
Peste crimele ascunse cu noroiul negrei proze,
Cum dintr-o hazna ies viermii peste toate se ridică.
Au intrat în panteonul-grajd prin poarta adulării
Și rînjesc posterității din ieslea îndestulării,
Că de oameni n-au rușine, că de Dumnezeu n-au frică!
1984

Redactor șef Camelia Boț

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: